Guest post: Nicu Wagner despre închinarea prin muzică (2)

by
Continuăm aici publicarea materialului trimis de Nicu Wagner despre închinare şi muzică:
Cu reverenţă şi respect în închinare

Respectul faţă de Dumnezeu în Închinare , reverenţa care I se cuvine, pot fi atât de uşor înlocuite de închinători, cu forme, fabricând un Dumnezeu mult mai mic. Un Dumnezeu ceva mai mare decât cei care se închină. El nu mai este Dumnezeul infinit, atotputernic şi sfânt,care vede şi cercetează fiecare inimă. El este doar un tovarăş sau prieten care împărtăşeşte micimea noastră şi savurează cultura noastră de divertisment. El nu mai este de temut; nu mai trebuie să I se acorde reverenţă, respect. Cu un astfel de Dumnezeu, Moise n-ar fi trebuit să se descalţe  la rugul aprins, nici apostolul Ioan n-ar fi trebuit să cadă la picioarele Lui ca un mort. Pe acest Dumnezeu nu-L interesează modul în care ne închinăm Lui şi astfel putem face orice în prezenţa Lui. Unde este respectul, reverenţa? Unde este Dumnezeul lui Ilie? Unde  este Iehova Vechiului Testament? Unde este puternicul Dumnezeu invocat atât de respectuos în rugăciunile relatate
în Noul Testament? În mod ciudat acest Dumnezeu  glorios nu este dorit chiar de cei care cred Cuvântul Lui şi caută mântuirea Lui. Reverenţa a devenit ceva dezgustător. Deci: “daţi-ne un Dumnezeu la nivelul nostru” În comentariul de mai sus citam Evrei 12:28-29 care conţine un lucru provocator pentru noi toţi: “Fiindcă am primit dar o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie(reverenţă) şi cu frică, fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.”Domnul Isus însuşi, când a trăit înaintea noastră o viaţă de neprihănire perfectă, a păstrat cea mai profundă reverenţă pentru Tatăl, Biblia spunându-ne că rugăciunile sale au fost ascultate “din pricina evlaviei”.
Rădăcina tuturor problemelor noastre, ale creştinilor evanghelici de astăzi, este colapsul acestui respect, acestei reverenţe. Promovarea noului stil, greşit, de închinare fără respect şi reverenţă faţă de Creator, nu face altceva decât prezenţa Lui să dispară şi să fie înlocuită. Bucurie, fericire, umplerea cu Duhul Sfânt, prezenţa Lui în închinare, toate acestea vin doar în urma reverenţei, respectului.
Dumnezeu trebuie să fie pentru noi un Dumnezeu mare, înaintea căruia venim cu reverenţă şi supunere. Doar atunci când Îl respectăm cu adevărat vom primi o bucurie autentică din partea Duhului sfânt. Dacă ne displace reverenţa, privind-o ca pe o alternativă sumbră la bucuria creştină, vom produce doar un imitat superficial şi sentimental.
Să nu abandonăm închinarea reverentă!

One Response to “Guest post: Nicu Wagner despre închinarea prin muzică (2)”

  1. Leon Says:

    cit de mult adevär. d-l sä te binecuvinteze nicu. salutäri din austria.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: