Archive for March, 2011

Celibidache despre “Ce este repetiţia”

26 March 2011

Am vazut un clip superb pe blogul lui Marius Cruceru.

Toţi cei care iubesc muzica vor căuta cu siguranţă şi alte clipuri din seria aceasta!

Advertisements

Curs de limba română

23 March 2011

GUVERNUL ROMANIEI 

DEPARTAMENTUL PENTRU ROMANII DE PRETUTINDENI

CURS DE LIMBA ROMANA ONLINE

Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni lanseaza programul “Curs de Limba Romana”, cu scopul de a promova studiul limbii romane in comunitatile romanesti de peste hotare.
Proiectul prezinta un caracter inedit, numarindu-se printre putinele resurse electronice disponibile care permit accesarea si parcurgerea gratuita a unor module de studiu a limbii romane.

Cursul se adreseaza romanilor aflati in afara granitelor care vorbesc limba romana, insa nu au studiat intr-o institutie de invatamant cu predare in limba romana, precum si celor care doresc sa dobandeasca si sa isi perfectioneze cunostintele gramaticale si de lexic.

Portalul vizeaza stimularea capacitatii de intelegere, de dialog si de asimilare a unei pronuntii corecte in limba romana, fiind structurat in 3 module si 30 de lectii, formulate in functie de gradul de dificultate abordat. Cursul nu necesita cunostinte avansate de folosire a computerului, iar exercitiile si textele sunt insotite de materiale audio si ilustratii care faciliteaza parcurgerea lor.

Acest portal poate reprezenta un instrument util atat pentru studiul individual, cat si in cadrul orelor de limba si literatura romana.

Accesarea lectiilor si a modulelor este gratuita si se poate face direct de pe pagina de index a Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni sau introducand adresa

http://www.dprp.gov.ro/elearning/

Invitam presa de limba romana si mediul asociativ romanesc din intreaga lume sa sustina mediatizarea acestui portal ce are drept scop promovarea limbii romane peste hotare.

Cursul de Limba Romana a fost realizat cu sprijinul DRP, in cadrul unui proiect propus de Liga pentru Utilitate Publica.

————————————————————————————–
DEPARTAMENTUL PENTRU ROMANII DE PRETUTINDENI
Bd-ul. Primaverii Nr. 22, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel.: +40374.203.794, fax. +40374.203.795,

e-mail: drp@ dprp.gov.ro

Talent

22 March 2011

Un clip superb, via Doru Ted Pop:

 

JesusHouse in Stuttgart: 30. März – 2. April

20 March 2011

Unser JesusHouse in Stuttgart: die Porsche Arena

 

Wie musst du dir das konkret vorstellen?

Zunächst einmal gehen wir dazu in die große Halle, dem Herzstück der Arena. Dort wird JesusHouse als Veranstaltung an vier Abenden stattfinden.

JesusHouse möchte dir den Glauben näher bringen und die beste Botschaft verkünden, die man hören kann: Gott liebt uns Menschen und bietet uns ein Leben mit ihm an. Wir laden dich vom 30. März bis 2. April ins JesusHouse ein, um darüber mehr zu erfahren und Leute zu treffen, die dir mehr über Gott und ihren Glauben erzählen können

Sursa: JesusHouse

Alianţa Evanghelică cheamă la rugăciune pentru Japonia

16 March 2011
Falls Sie Probleme mit der Darstellung haben sollten, klicken Sie bitte hier.

Newsletter der Deutschen Evangelischen Allianz

16. März 2011



Aufruf zum Gebet für JapanDeutsche Evangelische Allianz, Arbeitsgemeinschaft Evangelikaler Missionen, Allianzmission, Deutsche Missionsgemeinschaft, Liebenzeller Mission, Stiftung Marburger Mission und die ÜMG rufen gemeinsam zur Fürbitte für Japan auf


Liebe Mit-Christen!

Mit großer Betroffenheit beobachten wir die Geschehnisse in Japan. Wie Ulrich Parzany uns erinnert ist dem lebendigen Gott NICHTS aus der Hand genommen. Wir Christen habe die Verantwortung zum Gebet. Dürfen wir Sie bitten zwischen Donnerstag und Sonntag dieser Woche (17.-20.03.2011) in den Gemeinden und Kreisen für die folgenden Anliegen zu beten?


Die Atomreaktoren

Die Situation in den Atomreaktoren ändert sich ständig. Selbst die Experten mit all ihrer Weisheit und Technik sind hier überfordert. Daher lasst uns beten, dass der lebendige Gott die Reaktoren in seiner Hand hält, die Brennstäbe, die Kühlsysteme und alles was damit in Zusammenhang steht.
Herr, wir bitten um das Wunder deiner gnädigen Hand in der nuklearen Katastrophe.


Das japanische Volk

Seit dem zweiten Weltkrieg mit dem Atombombenabwurf auch Hiroshima und Nagasaki hat Japan keine so große Not mehr erlebt. Das Erdbeben und die ständigen Nachbeben, der Tsunami, der Schneefall in den betroffenen Gebieten, der Mangel an Treibstoff und Lebensmitteln, all das setzt den Menschen sehr zu. Beten Sie bitte für die vielen 100.000 Obdachlosen, die Trauernden, die Verletzten und die, die in Ungewissheit über ihre Angehörigen sind. Beten Sie auch für die AKW-Betreiber, die Menschen in Verantwortung, den Kaiser, der als Gott verehrt wird, dass sie ihrer Verantwortung gerecht werden. Die Japaner sind die größte unerreichte Volkgruppe der Welt (127 Mio. Menschen, 1,6% Christen;  0,44% Evangelikal). Gerade im Nord-Osten Japans, dem Gebiet das von der Katastrophe am meisten betroffen ist,  ist die Gewissheit der Liebe Gottes fast unbekannt.
Herr, wir bitten um deine heilende Hand in dem Leben so vieler notleidender Japaner.


Die Helfer

Viele einheimische und ausländische Helfer sind vor Ort, teilweise unter Einsatz ihres Lebens. Sie müssen schreckliche Bilder verarbeiten. Auch verschiedene Missionsgesellschaften arbeiten in Japan. Sie stehen in der schwierigen Zwickmühle ihre Mitarbeiter zu schützen und gleichzeitig den Japanern in der Not nahe zu sein. Beten Sie für gute Entscheidungen und Frieden für die Angehörigen in Deutschland. Die einheimischen Gemeinden sind durch ihr aufopferndes Vorbild ein Zeugnis für die Liebe Gottes. Beten Sie, dass in dieser Katastrophe Gott Trost und neues Leben schenkt.
Herr, wir bitten, dass du in deiner Gnad, geistliches Leben und Erweckung in Japan schenkst.

Die Japan Evangelical Missionary Association (JEMA) hat einen Sendai Earthquake Relief Fund eingerichtet (Info unter http://www.jema.org/joomla15/ oder http://www.crashjapan.com/).

Die meisten Missionsgemeinschaften nehmen Spenden für die Erdbebenopfer unter dem Stichwort: ‚Erdbeben Japan‘ entgegen.

© 2007-2011 Deutsche Evangelische Allianz e. V.  |Realisation: b:dreizehn GmbH  |  Kontakt |  Spenden |  Impressum

Doamne, mai vrem Rusalii, interpretare originala…

11 March 2011

Cultul Penticostal în România: interviu cu dr. Emanuel Conţac

7 March 2011

Un interviu foarte interesant, realizat de un doctor în filozofia religiei, baptist, cu un doctor în filologie, penticostal:

Interviu cu Emanuel Conţac realizat de Otniel Vereş
Duminică, 27 Februarie 2011 00:00
 

Emanuel Conţac (n. 1981) este licenţiat al Institutului Teologic Penticostal din Bucureşti (2004), unde lucrează în prezent ca lector la catedra de Noul Testament şi ca secretar general de redacţie al jurnalului teologic Plērōma. A obţinut titlul de master în Studii Clasice (Facultatea de Limbi Străine, Universitatea din Bucureşti, 2005) şi este doctor în Filologie al Universităţii din Bucureşti (2010), cu o teză despre condiţionările teologice ale traducerilor Noului Testament în limba română.
Din anul 2003 colaborează cu o importantă editură evanghelică românească (
www.logos.ro), pentru care a tradus sau editat următoarele cărţi: John Stott,Puterea predicării (2004); Stanley Grenz et al., Dicţionar de termeni teologici(2005); Moisés Silva şi Walter Kaiser, Introducere în hermeneutica biblică (2006); Gordon Fee, Exegeza Noului Testament (2006); Douglas Stuart, Exegeza Vechiului Testament (2006); Arthur G. Patzia şi Anthony J. Petrotta, Dicţionar de studii biblice (2007); Dietrich Bonhoeffer, Costul uceniciei (2009). Colaborator al editurii Humanitas pentru două traduceri din C. S. Lewis: Surprins de Bucurie, 2008 şiFerigi şi elefanţi (colecţie de eseuri, în curs de publicare).
Domenii academice de interes: istoria traducerii Bibliei în limba română, condiţionări teologice ale traducerii Bibliei în limba română, probleme de traducere a Noului Testament. Articole de specialitate publicate în Plērōma, Studii şi cercetări lingvistice, Studii clasice, Biblicum Jassyense.

Otniel VereşStimate domnule Conţac, aş dori să împletim în acest interviu întrebările şi informaţiile cu caracter istoric cu observaţiile ce ţin de specificitatea dogmatică a tradiţiei penticostale. În primul rând, cum, când şi unde au apărut prima dată efectiv penticostalii? Am spus „efectiv” pentru că, anticipez, de rădăcinile istorico-dogmatice mai îndepărtate ne vom ocupa mai jos.

Emanuel Conţac: Cu rolul de fondator al penticostalismului modern este creditat îndeobşte Charles Fox Parham, născut pe 4 iunie 1873, al treilea dintre cei cinci fii ai familiei Parham. Cred că ar fi util să dau câteva detalii biografice despre el, fiindcă sunt importante pentru înţelegerea evoluţiei sale teologice. Prima parte a vieţii a fost marcată intermitent de boală. O infecţie virală contractată pe când avea doar 6 luni l-a urmărit până la vârsta de 5 ani. A doua boală, mai gravă, a fost febra reumatică, foarte dureroasă, care l-a afectat de la vârsta de 9 ani. Chiar dacă în anumite perioade această maladie regresează, pe termen lung ea slăbeşte valvele inimii şi inflamează miocardul, provocând insuficienţă cardiacă. Nu întâmplător, ca urmare a acestor suferinţe (şi a altora) Parham a pus un mare accent, în teologia şi slujirea sa, pe vindecarea bolilor. Încă de la vârsta de 9 ani, când a survenit primul puseu de febră reumatică, Parham a crezut că Dumnezeu îl cheamă să fie un slujitor al său. Convertirea a avut loc la 13 ani. La 15 ani ţinea deja primele întâlniri evanghelistice, iar la 17 ani a început să studieze pentru a deveni pastor metodist. În 1891, febra reumatică a revenit atât de puternică, încât luni de zile a zăcut în dureri intense pe care nici morfina nu le-a putut alina. În acea perioadă de chin, Parham a început să rememoreze promisiunile biblice cu privire la vindecare şi s-a rugat să fie vindecat. A avut parte de o însănătoşire în mai multe etape care i-a întărit credinţa că Dumnezeu continuă să lucreze nu doar la nivel spiritual, ci şi la nivel fizic. În anii 1893–1900 a desfăşurat o activitate predicatoricească intensă şi s-a apropiat treptat de teologia mişcărilor „Holiness”. În 1898 a început să pună un accent deosebit pe vindecarea divină, propovăduind acest mesaj cu mult zel. S-au păstrat multe mărturii ale celor vindecaţi în urma rugăciunilor. Cred că este important să se ştie că, înainte de a-şi pune problema teologică a botezului cu Duhul Sfânt şi a vorbirii în limbi, Parham avea deja o teologie tipic penticostală, cu privire la boală. Evident, nimeni, la vremea aceea, n-ar fi caracterizat-o în aceşti termeni.
Tot în 1898 s-a mutat în Topeka, capitala statului Kansas, şi a întemeiat Casa de Vindecare Beth-el, un soi de „minisanatoriu” unde oamenii bolnavi puteau veni să primească asistenţa spirituală necesară dobândirii credinţei că pot fi vindecaţi. Trebuie subliniat că Parham n-a pretins niciodată că are puterea de a face vindecări, ci doar a proclamat că vindecarea este posibilă prin credinţă. În următorii doi ani (1898–1900) convingerile lui teologice au fost influenţate de diferite mişcări cu care a venit în contact. Era perioada în care vindecătorul australian John Alexander Dowie proclama intens în America mesajul de vindecare fizică şi implicare socială, iar armatele sale de voluntari luau cu asalt slum-urile din Chicago. Mişcarea Keswick, promovată, între alţii, de D. L. Moody şi R. A. Torrey, propovăduia „botezul Duhului” şi o „viaţă mai înaltă” (Higher Life), iar Benjamin Hardin Irwin, fost pastor baptist, vestea „botezul cu Duhul Sfânt şi cu foc”.
O influenţă semnificativă asupra lui Parham a avut şi Frank W. Sandford, care ajunsese la convingerea că înainte de eschaton, creştinii trebuie să fie împuterniciţi de Duhul Sfânt pentru a face „ultima strigare” misionară în toată lumea. În 1895, Sandford întemeiase comunitatea de la Shiloh, cu scopul de a pregăti misionari şi evanghelişti. Parham însuşi a plecat să vadă această şcoală în iunie 1900. A rămas acolo şase săptămâni, iar apoi l-a însoţit pe Sandford într-un turneu de evanghelizare care l-a purtat până în Canada (Winnipeg, Manitoba). Motivat de exemplul celor de la Shiloh, s-a întors la Topeka şi, la mijlocul lunii octombrie, a închiriat „Stone’s Folly”, un conac cu cincisprezece camere, la marginea oraşului Topeka. Acolo a început o şcoală de studiu biblic cu 34 de studenţi. Principalele accente ale teologiei lui Parham erau, pe atunci, trăirea prin credinţă şi botezul Duhului, în vederea evanghelizării lumii. În decembrie, Parham şi studenţii au început să studieze în amănunt tema „botezului cu Duhul Sfânt”. Parham povesteşte că le-a dat studenţilor ca temă de studiu să afle ce spune Biblia despre botezul cu Duhul Sfânt şi dovada primirii lui, după care a plecat în Kansas City timp de trei zile. La întoarcere, în dimineaţa zilei de 31 decembrie, studenţii i-au raportat în unanimitate că semnul botezului cu Duhul este vorbirea în limbi. În seara aceleiaşi zile, mai spune el, studenta Agnes N. Ozman (devenită, prin căsătorie, La Berge) i-a cerut să se roage pentru ea, ca să primească Duhul Sfânt, în vederea misiunii într-o altă ţară. Deşi Parham a ezitat, în final şi-a pus mâinile peste ea şi s-a rugat, iar studenta a început să vorbească în limbi.
Agnes Ozman prezintă o versiune a evenimentului care conţine două discrepanţe în raport cu aceea a lui Parham. Potrivit studentei, experienţa glosolalică a avut loc în seara zilei de 1 ianuarie 1901, nu în ajun de An Nou. În plus, Ozman susţine că n-a existat un consens prealabil între studenţi cu privire la semnul iniţial al botezului. Ea însăşi a fost surprinsă de manifestare şi a început un studiu detaliat cu privire la această experienţă. În orice caz, evenimentele de la şcoala lui Parham sunt considerate începutul penticostalismului clasic, iar el este considerat fondator, însă nu în sensul că scrierile lui ar fi fost canonizate sau studiate şi considerate normative de către penticostali, ci în sensul că la Topeka a fost articulată prima dată una dintre învăţăturile de bază ale penticostalismului. Lui Parham i se recunoaşte şi influenţa teologică directă asupra predicatorului de culoare Joseph Seymour, fondatorul mişcării de pe Strada Azusa nr. 312, din Los Angeles, a cărei apariţie, în aprilie 1906, a propulsat penticostalismul pe prima pagină a ziarelor locale şi apoi în lumea întreagă.

Ce s-a scris atunci în presă?

Primul articol despre întâlnirile din strada Azusa (Los Angeles Daily Times, 18 aprilie) nu era deloc binevoitor, ci foarte ostil, vorbind despre „o stranie babilonie de limbi” (“a weird babel of tongues”). În ciuda imaginii negative, sau poate tocmai de aceea, mişcarea a cunoscut două perioade de maximă intensitate: 1906–1909 şi 1911–1912, cu servicii divine care începeau la 10 dimineaţa şi continuau pe tot parcursul zilei, până aproape de miezul nopţii. Între zecile de mii de curioşi, simpatizanţi sau sceptici, care au vizitat modesta clădire de pe Azusa (demolată la sfârşitul anilor ’30) au fost şi mulţi lideri ai unor denominaţiuni deja existente. Aceştia au preluat mesajul penticostal şi l-au dus în comunităţile lor, în America sau în Europa. Cel puţin câteva denominaţiuni „Holiness” au adoptat imediat teologia propovăduită de Joseph Seymour, devenind deci penticostale. Menţionez doar două: „Church of God in Christ” şi „Church of God” din Cleveland, Tennessee.

Cum au apărut penticostalii în România? Unde şi când au fost atestaţi pentru prima dată?

Răspunsul la această întrebare e mai dificil şi mă simt dator să precizez că nu sunt de formaţie istoric, prin urmare nu am pretenţia de a răspunde cu instrumentarul istoricului de profesie.
Deşi există tradiţii orale despre diverse manifestări penticostale (în speţă, glosolalie) în zona Mediaş (Dârlos) sau în zona Bucovinei (Vicovu de Sus) înainte de Primul Război Mondial, nu avem informaţii scrise cu privire la ele, deci nu le putem lua în calcul atunci când trebuie să stabilim în mod riguros cronologia penticostalismului românesc. Făcând, aşadar, abstracţie de aceste informaţii imposibil de verificat, aş spune că personajul fondator al penticostalismului românesc este Gheorghe Bradin din Cuvin, Arad. Deşi Bradin n-a fost un om educat, a ţinut un jurnal (rămas până astăzi inedit, probabil din nişte „cuvioase pricini”, ca să folosesc expresia lui Samuil Micu) în care a notat informaţii extrem de utile. Acolo citim, de pildă, că la 19 ani Bradin a aflat prima dată de existenţa unor denominaţiuni „neoprotestante” (ştiu că nu agreaţi termenul, dar îl folosesc totuşi), în speţă, adventiştii de ziua a şaptea şi baptiştii. În 1914, avea 19 ani pe atunci, a intrat, mânat de curiozitate, într-o biserică baptistă şi acolo a rămas.

Se născuse ortodox?

Da, ortodox. A început să citească Biblia şi a continuat să frecventeze întrunirile ei. La scurt timp a trecut prin experienţa inumană a războiului, s-a căsătorit pe 21 septembrie 1918, în timpul unei permisii mai lungi (o lună), iar apoi a revenit pe front. O boală căpătată la scurtă vreme l-a scutit de „frontul italian” şi astfel a revenit acasă. Anii care au urmat au fost foarte dificili, în principal din cauza pleureziei de care suferea Persida, soţia lui. Pe atunci cei doi locuiau în Păuliş. În 1921 un credincios baptist din sat, Constantin Sida, a primit din America o scrisoare de la Petru Pernevan care pomenea vindecările făcute prin evanghelista Aimee Semple McPherson, foarte celebră în America anilor ’20. Această scrisoare le-a aprins soţilor Bradin speranţa că Persida poate fi vindecată. În primăvara anului 1922 cei doi s-au mutat în Cuvin, satul natal al lui Gheorghe Bradin. În vara acelui an Persida Bradin a fost vindecată, în urma unei rugăciuni personale, fapt care a avut consecinţe serioase asupra teologiei celor doi, convinşi că Dumnezeu face minuni şi botează cu Duhul Sfânt conform evenimentelor descrise în Faptele Apostolilor. Legătura cu rude mai îndepărtate ale soţiei, români emigraţi în America, de confesiune penticostală, şi cu Pavel Budeanu, penticostal român aflat în America, a consolidat credinţa acestora, astfel încât la 10 septembrie 1922 Bradin a deschis prima casă de rugăciune penticostală din România, la Păuliş, renunţând să mai frecventeze biserica baptistă. La scurtă vreme li s-au alăturat alţi credincioşi baptişti, astfel încât pe la sfârşitul anului 1922, relatează Bradin, adunarea lor număra circa 30 de persoane. Pe 3 iunie 1923 au avut loc primele experienţe tipic penticostale ale acestui grup: 8 persoane au fost botezate cu Duhul Sfânt.

Cum au fost acceptaţi de ortodocşi?

Aşa cum vă imaginaţi, persecuţiile nu au întârziat să apară. Primul prigonitor a fost chiar preotul ortodox din Păuliş, Cornel Popescu. Un oponent mult mai influent şi mai înverşunat a fost viitorul episcop al Aradului, Grigore Comşa, care îi detesta în egală măsură pe baptişti şi pe penticostali. Acesta din urmă a lăsat în urmă o bogată colecţie de scrieri „antisectare”, în care îi menţionează, desigur, şi pe penticostali. Îmi aduc aminte că, parcurgând cu mai mulţi ani în urmă sertarul cu fişe privind „scrierile antisectare” de la Biblioteca Academiei din Bucureşti, am rămas surprins să văd câte de numeroase au fost în perioada interbelică broşurile polemice împotriva confesiunilor „neoprotestante”, unele recunoscute legal, dar, cu toate acestea, hărţuite aproape sistematic, iar altele persecutate şi reprimate violent. Multe dintre aceste broşuri îl au ca autor pe episcopul Aradului. Ca o ironie a istoriei (Dumnezeu are şi simţul umorului!), trebuie menţionat că autorul Noii călăuze pentru cunoaşterea şi combaterea sectelor se arăta încrezător că în afară de cele două biserici deschise (la Păuliş şi Cuvin) penticostalii nu vor mai creşte numeric.

Da, istoria penticostalilor în România a fost tumultoasă şi tulburată. De exemplu, în ce priveşte relaţiile cu statul, în ciuda numeroaselor persecuţii suferite, baptiştii au primit recunoaştere confesională mult mai uşor decât cultul penticostal, în Transilvania chiar din 1905. Pe de altă parte, cultul penticostal a fost recunoscut ca atare mult mai greu, fiind în mod repetat trecut în rândul sectelor sau asociaţiilor religioase interzise. Astfel, decizia 5734 din 29 ianuarie 1925 a Ministerului cultelor declară la art. 1: „Sunt cu desăvârşire oprite asociaţiile cu caracter religios/secte religioase: 1. nazarinenii/pocăiţii/, 2. asociaţia internaţională a studenţilor în Biblie /milenişti, 3. adventiştii reformişti, 4. secerătorii, 5. penticostaliştii, 6. inochentiştii, întrucât doctrinele pe care le propagă sunt de natură a aduce atingere legilor şi instrucţiunilor statului şi prin practicile lor contravin ordinii publice”. La fel, regulamentul sectelor religioase din 11 iunie 1938 trece cultul penticostal în rândul asociaţilor religioase interzise. Care a fost în opinia dumneavoastră motivul exact pentru această situaţie şi ce credeţi că se avea în vedere prin interzicerea acestor asociaţii?

Nu cunosc în detalii istoria recunoaşterii cultelor neoprotestante în România, dar, la o evaluare generală, aş spune că foarte puţine au primit recunoaştere în perioada interbelică. Impresia mea este că cele mai multe au moştenit recunoaşterea pe care au avut-o în Transilvania, în perioada când aceasta a fost parte din Imperiul Austro-Ungar. Cred că motivele interzicerii penticostalilor au fost mai multe. În primul rând, România n-a avut o tradiţie a pluralismului religios, ca alte state europene. Constituţia din 1923 pare foarte generoasă la acest capitol. Există multe articole referitoare la domeniul religios şi par să promoveze libertatea religioasă. Art. 5, de pildă, preciza că românii, indiferent de originea etnică, limbă sau religie, se bucură de libertatea de conştiinţă, de libertatea întrunirilor sau libertatea de asociaţie. Potrivit art. 7, credinţa sau confesiunea religioasă nu constituie piedici în calea dobândirii drepturilor civile şi politice. Art. 8 spunea că toţi românii, indiferent de origine etnică, limbă sau religie, sunt egali înaintea legii. Dar să nu uităm, prin art. 22, care garanta tuturor cultelor (celor recunoscute, evident) libertate şi protecţie, se stabilea şi faptul că Biserica ortodoxă şi cea greco-catolică sunt biserici româneşti, iar Biserica ortodoxă era definită ca „biserică dominantă în statul român”, iar celei greco-catolice i se recunoştea întâietatea faţă de celelalte culte. Acelaşi articol preciza că „raporturile dintre diferitele culte şi stat se vor stabili prin lege”. Dacă mai ţinem cont şi de faptul că în Senatul României intrau de drept mitropolitul şi episcopii eparhioţi ai bisericilor ortodoxe şi greco-catolice, constatăm că, în fapt, Biserica ortodoxă avea o influenţă considerabilă, care i-ar fi permis să facă dificilă sau chiar imposibilă obţinerea recunoaşterii legale de către unele asociaţii religioase.
De remarcat că decizia ministerială din ianuarie 1925 nu spune concret care sunt „ilegalităţile” de care se fac vinovaţi penticostalii sau celelalte asociaţii religioase. Despre unele ştim că erau pacifiste, fapt intolerabil pentru statul român. Aceeaşi constituţie din 1923 afirma, în art. 119, că „tot românul, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie, face parte din unul din elementele puterii armate, conform legilor speciale”. Deşi penticostalii americani au fost pacifişti în perioada lor de început, şi chiar au fost anchetaţi de statul american în preajma declanşării Primului Război Mondial, nu am informaţii că mica grupare penticostală care a căutat recunoaşterea statului român ar fi menţionat pacifismul ca element definitoriu al identităţii sale religioase (în cazul improbabil în care el ar fi fost parte din etosul ei).
Probabil penticostalii au fost percepuţi ca o intruziune străină în „corpul social al României” sau în „sufletul românesc”. Uneori au fost acuzaţi de simpatii comuniste, deşi nu am motive să cred că penticostalii, cu aşteptarea lor eshatologică intensă, ar fi putut fi seduşi, în anii 1920, de „raiul” pe care îl promiteau vestitorii „omului nou”. În plus, cu viitorul episcop Grigore Comşa ca subdirector în Ministerul Cultelor în perioada 1920–1925, nu ştiu ce nouă grupare religioasă ar fi putut obţine recunoaştere? Cei care au studiat perioada interbelică ştiu că episcopul Comşa a fost un adevărat „bici al sectelor” şi că i-a detestat în mod deosebit pe adventişti şi pe baptişti, împotriva cărora a scris câteva broşuri.

În detalierea deciziei din 1925, decizia ministerială adaugă următoarele. Textul este cam incoerent: „[Este interzisă] Secta penticostaliştilor, având aderenţi exclusiv în comuna Păuliş şi Cuvin, judeţul Arad, sub conducerea lui Gheorghe Bradin. Doctrina este tipărită în broşură de 14 pagini; declararea fundamentului adevărat; este oprită fiindcă doctrina nu reprezintă tuturor aderenţilor, ci numai anumitor persoane iniţiate; nu oferă garanţie suficientă de întrunirea condiţiunilor prevăzute în art. 22 din constituţie”. Ce părere aveţi despre aceste afirmaţii? La ce credeţi că fac ele referire?

Din această decizie înţeleg că penticostalii au fost interzişi fiindcă au fost consideraţi prea puţini (în doar două comune). Din nefericire, broşura românească nu s-a păstrat, prin urmare nu ştim la ce elemente de doctrină se face referire atunci când se afirmă că ea nu este reprezentativă pentru toţi aderenţii. Cred  că broşura de 14 pagini a fost o traducere după Statement of Fundamental Truths („Declaraţia Adevărurilor Fundamentale”), publicată în 1916 de Consiliul General al Assemblies of God (importantă denominaţiune penticostală). Dacă versiunea românească este cât de cât fidelă originalului, atunci poate că în ochii autorităţilor a părut suspect punctul 15, referitor la venirea iminentă, premilenistă, a lui Cristos.
Judecând strict după titlul românesc al broşurii, aş spune că traducătorul ei n-a fost prea competent, accentuând în mod suplimentar impresia negativă pe care autorităţile o aveau deja. Arhiereul Grigore Leu Botoşăneanul spunea într-o lucrare de-a sa (Confesiuni şi secte), citându-i pe V. Ispir şi pe Grigore Comşa, că această broşură a fost publicată de Pavel Budean „într-o limbă încurcată”. În orice caz, referirea la art. 22 din Constituţie este „praf în ochii lumii”, fiindcă respectivul articol spune: „Libertatea conştiinţei este absolută. Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate şi protecţiune întrucât exerciţiul lor nu aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri şi legilor de organizare ale Statului.” Statul român, în loc să dovedească fără echivoc că noua mişcare încalcă art. 22 din Constituţie, mai exact ordinea publică, bunele moravuri sau legile de organizare ale statului, cere „garanţii” suplimentare. Tare aş fi interesat să ştiu în ce formă ar fi putut să fie oferite aceste garanţii? De fapt, statul prezumă din start o vinovăţie. Perspectiva este aberantă şi sugerează că în firava democraţie interbelică libertatea religioasă era tratată de funcţionarii ministeriali, mulţi dintre ei recrutaţi din rândul clerului ortodox, ca pe un moft.
Cealaltă constituţie, din vremea lui Carol al II-lea, a avut o perspectivă şi mai aberantă, fiindcă a aşezat statul (mă rog, patria!) în locul pe care, din punct de vedere creştin, îl poate ocupa numai Dumnezeu. Citez din art. 4: „Toţi românii, fără deosebire de origine etnică şi credinţă religioasă, sunt datori: a socoti Patria drept cel mai de seamă temei al rostului lor în viaţă, a se jertfi pentru apărarea integrităţii, independenţei şi demnităţii ei; a contribui prin munca lor la înălţarea ei morală şi propăşirea ei economică; a îndeplini cu credinţă sarcinile obşteşti ce li se impun prin legi şi a contribui de bună voie la împlinirea sarcinilor publice, fără de care fiinţa Statului nu poate vieţui.” Pretenţia statului ca oamenii să facă din patrie „cel mai de seamă temei al rostului lor în viaţă” este în mod clar totalitară. Creştinii sunt datori să plătească taxele şi impozitele, să respecte legile ţării şi să lucreze pentru propăşirea ei, să se roage pentru conducători, dar nu să facă din asta „cel mai de seamă temei al rostului lor în viaţă”. Ataşarea lor de Cristos este mai puternică decât legăturile de sânge şi cred că în principal din acest motiv dictatorii şi regimurile totalitare în general i-au urât pe creştinii evanghelici. Au ştiut că pe creştinii ataşaţi de Cristos nu-i poţi înregimenta în proiecte ideologice. Acestui mod de gândire totalitar i-au căzut victimă mulţi penticostali către sfârşitul perioadei interbelice, când unii dintre ei au fost bătuţi, arestaţi şi condamnaţi de tribunalele militare. Din nefericire, legalizarea oferită de comunism a fost un cadou otrăvit, fiindcă a încercat un alt fel de anexare ideologică, mai perfidă şi cu efecte mult mai toxice pe termen lung.

Dar în celelalte ţări europene de ce statut s-au bucurat penticostalii în perioada interbelică? Au fost trataţi mai tolerant?

Nu. Penticostalii din Italia, ale căror începuturi sunt mai timpurii (1908), au avut o soartă similară. Între 1935 şi 1958 (!) mişcarea a fost supusă unor persecuţii dure. Întâlnirile lor „indiferent sub ce formă” au fost cu desăvârşire interzise în timpul lui Buffarini-Guidi, ministrul de interne al lui Mussolini. A fost o perioadă de hărţuiri, arestări, exilări, bătăi şi chiar martiraj. Intensificarea persecuţiei a coincis, deloc surprinzător, cu izbucnirea războiului cu Abisinia. Abia în 1954, aşa-numitul Consiglio Federale delle Chiese Evangeliche a reuşit, în urma unui apel către Consiliul de Stat, să obţină o decizie prin care persecuţia împotriva penticostalilor era declarată ilegală. Ceea ce nu înseamnă că organizaţia Assemblies of God n-a avut şi ulterior procese care au ajuns până la cele mai înalte tribunale de la Roma, fiind câştigate cu ajutorul unor avocaţi nepenticostali. Mai dau un exemplu interesant: în 1952, Curci Michele, prezbiter penticostal italian, a murit asfixiat în timp ce încerca să-l scoată pe un tovarăş de lucru dintr-o fântână. Preotul catolic din localitate a refuzat să accepte îngroparea lui în cimitirul localităţii, deşi acesta nu aparţinea bisericii. Menţionez incidentul doar fiindcă este similar unuia care despre care am informaţii de mâna întâi. În martie 1997, preotul ortodox din Iacobeni (Botoşani) a refuzat cu îndârjire cererea tatălui meu de a îngropa în cimitirul satului un penticostal (singurul din sat), pe motiv că „se spurcă locul”!

Care este relaţia dintre cultul baptist şi cel penticostal în România? La început a existat o relaţie foarte tensionată, mai ales având în vedere şi faptul că penticostalismul a fost o mişcare apărută în sânul bisericii baptiste în România. S-a ajuns chiar la conflicte deschise care au implicat măsuri venite din partea conducerii cultului baptist. Care au fost cauzele acestor conflicte şi credeţi că într-o anumită măsură ele s-au născut şi pe un anumit fond de nesiguranţă izvorât din faptul că nici biserica baptistă nu era încă puternic fixată în spaţiul autohton?

Într-adevăr, atât în Statele Unite, cât şi în România învăţătura şi practicile penticostale au găsit sprijin îndeosebi în rândul baptiştilor. Fiind penticostal la a treia generaţie, nu am informaţii directe de la martorii care au trăit disputele dintre cele două culte, în primele decenii ale penticostalismului românesc. Interesant este că într-un articol din 17 ianuarie 1925, publicat în The Pentecostal Evangel, Pavel Budean, român penticostal din America, spunea că a vizitat România şi că a aranjat întâlniri bisericeşti în satul lui natal, în clădirile bisericilor baptiste. Dacă este să dăm crezare materialului său, la vremea aceea, când penticostalii erau numai 50 la număr, unele biserici baptiste îşi deschideau larg uşile pentru predicarea „Evangheliei Depline” (cum era numit mesajul penticostal la început). Apoi lucrurile s-au tensionat, în sensul că mulţi baptişti au adoptat învăţătura penticostală, fapt care a atras atenţia oponenţilor. Scrierile lui Grigore Comşa şi publicaţiile interbelice (penticostale sau nu) sunt mărturie în acest sens. Uneori s-a întâmplat ca nu doar credincioşi individuali, ci întregi comunităţi baptiste să adopte învăţătura penticostală. Nu am informaţii privind caracteristicile bisericilor baptiste din acea perioadă, de aceea aş fi rezervat cu evaluările. Ceea ce ştiu sigur este că în unele situaţii credincioşii baptişti care au avut parte de experienţe penticostale au fost excluşi din bisericile lor şi s-au văzut nevoiţi să înfiinţeze comunităţi penticostale. Râvna unora dintre neofiţi a fost mai mare decât înţelepciunea lor, drept care şi-au promovat destul de agresiv crezul şi experienţele. În ultimii ani relaţia a devenit mai bună şi înclin să atribui Alianţei Evanghelice un oarecare rol în această schimbare, deşi instituţia are mai degrabă valoare simbolică sau decorativă. Cu alte cuvinte, deşi nu a făcut prea multe isprăvi, Alianţa Evanghelică ne-a dat, cel puţin unora dintre noi, un minim confort psihologic că putem colabora.

În general, baptiştii şi penticostalii sunt adesea confundaţi în ţara noastră sau integraţi toţi în categoria „pocăiţilor”, aplicată în decizia ministerială amintită mai sus „nazarinenilor”. Cum se particularizează biserica penticostală în spaţiul protestant în general?

Eticheta „pocăit” n-a fost rezervată, în România, numai adepţilor Bisericii Apostolice Creştine (Nazarinene), fondată de elveţianul Samuel Heinrich Fröhlich în sec. XIX. Presa interbelică şi materialele „antisectare” sugerează că orice denominaţiune (neo)protestantă minoritară putea fi denumită cu acest titlu. Oamenii de rând au fost prea puţin sensibili la diferenţele confesionale dintre aceste mişcări şi au avut tendinţa de a-l eticheta pe celălalt după ceea ce li s-a părut definitoriu la nivelul trăirii practice. Or, sub raport etic, toate grupările religioase descinzând din Reformă puteau fi percepute ca „pocăite”, fiindcă erau rigoriste (interziceau consumul băuturilor alcoolice şi fumatul, criticau sudălmile, promovau îmbrăcămintea modestă, lipsa podoabelor etc.). Nu cred că nazarinenii au fost atât de cunoscuţi la nivelul societăţii încât să genereze, numai ei, o astfel de „confuzie”.
În clasele I-IV, de pildă, învăţătoarea mea ne numea „pocăiţi” pe mine, pe sora mea şi pe o colegă baptistă. Numindu-ne astfel, sau în alte feluri, mai puţin onorabile, „tovarăşa învăţătoare” folosea pur şi simplu un stereotip generalizator convenabil menit să ne insulte. Ca penticostal, mi-e greu să-mi dau seama de modul în care se particularizează biserica penticostală în spaţiul protestant în general, fiindcă penticostalismul este destul de eterogen. Am în vedere atât penticostalismul la nivel global, cât şi penticostalismul românesc. Cred că principalul element definitoriu este aşteptarea ca Dumnezeu să lucreze şi astăzi în mod miraculos, făcând lucruri care sfidează logica umană şi care ne scot din zona noastră de confort. Sub raport dogmatic, aş spune că domeniul definitoriu este pneumatologia, învăţătura despre Duhul Sfânt şi despre harisme. Potrivit acesteia, botezul Duhului este evidenţiat de semnul exterior (audibil) al vorbirii în limbi, iar harismele considerate îndeobşte „extraordinare” sunt încă valabile şi necesare în viaţa Bisericii. Din alt punct de vedere, cred că penticostalismul este rezultatul unei căutări asidue după Dumnezeu. Este drept, în ultimii ani penticostalismul s-a „îmburghezit” (să citez un teolog penticostal american), s-a „instalat” în societate şi a pierdut mult din fervoarea primelor decenii.

(va urma)

Interviu preluat de pe oglindanet

Interviu cu Otniel Bunaciu – Președintele Uniunii Baptiste din Romania

1 March 2011

Reporter: Frate Otniel Bunaciu, vă aflați la sfârșitul primului mandat ca Președinte al Uniunii Baptiste din Romania. Care sunt planurile de viitor și cum evaluați rezultatele dumneavoastră în slujirea încredințată de frățietate pentru această perioadă?

Otniel Bunaciu: Cu ocazia ultimei ședinte a Consiliului Uniunii de la Arad  și ulterior în ședința Comisiei Naționale de Propuneri de la Deva, mi-am anunțat disponbilitatea de a sluji în continuare, dacă frățietatea dorește acest lucru. Am afirmat faptul că doresc să slujesc cu colegii din Executiv cu care am slujit în primul mandat,  dar decizia în final va fi a frățietății din Uniune. Apreciez încrederea Comisiei Naționale de Propuneri care m-a propus pentru funcția de Președinte urmând ca fiecare Comunitate să ia în discuție și să voteze această propunere în vederea Congresului Cultului.

Evaluarea unei slujiri pe o perioadă de patru ani nu poate fi încadrată cu ușurință într-un interviu. Ce pot să spun este că am încercat, și în mare parte consider că am reușit să realizez ceea ce am promis că voi face. Fără îndoială că au fost lucruri care puteau să fie făcute mai bine și, probabil că există unele așteptări care nu au fost împlinite.

Cu unele dintre promisiunile făcute a fost relativ usor. De exemplu, am promis să renunț la poziția de Prorector al Institutului Teologic Baptist pentru a oferi mai mult timp Uniunii. Am făcut acest lucru imediat, și am demisionat din acea poziție chiar în vara anului în care am fost ales ca Președinte al Uniunii.

O altă promisiune făcută a fost ca voi vizita toate comunitățile din cadrul Uniunii și am făcut acest lucru chiar în primul an. Am fost surprins să aflu că unele comunități, înființate după anul 1989 erau pentru prima oară vizitate de un Președinte al Uniunii.

Alte promisiuni au fost mai greu de realizat dar mulțumesc lui Dumnezeu pentru colaboratorii care m-au ajutat să împlinesc aceste promisiuni. Pe lângă fratele Nelu Tuțac, Secretarul general și ceilalți membri ai Executivului mi s-au alăturat alte persoane care s-au implicat în realizarea viziunii.

Am promis să răspund solicitării mai multor biserici de a avea din nou un calendar de studiu biblic al Uniunii. Cu ajutorul fratelui Daniel Boingeanu acest lucru a fost posibil chiar din primul an al mandatului. Pe lângă realizarea calendarului, fratele a avut și ideea unui calendar de rugăciune al Uniunii care este folosit și în prezent de multe biserici.

Am promis că revista Creștinul Azi va apăreare regulat și, cu ajutorul fratelui Ruben Ologeanu, noul Redactor șef al revistei, aceasta a apărut regulat. Pe lângă revistă, Uniunea a reușit să și tipărească un număr de publicații. Dintre acestea menționez: Statutul, Mărturisirea de credință, traducerea biografiei lui Mihai Cornea (cu sprijinul Convenției Maghiare) și în prezent o biografie modernă a lui Spurgeon care este în lucru.

În urma discutiilor avute împreună cu fratele Timotei Rusu, Secretarul general adjunct, acesta a realizat un excelent program de mentorare pentru păstorii care intră în lucrare. Pe lângă stabilirea unui proces care a fost adoptat de  catre Consiliul Uniunii , fratele Rusu a realizat și un manual pentru noii păstori care este însoțit de un ghid pentru mentori.

Fratele Ilie Tinco, Vicepreședinte al Departamentul de pastorală a avut o sarcină permanentă pe tot parcursul mandatului.  Nenumărate ore de călătorie și de întâlniri au fost puse cu o atitudine jertfitoare la dispoziția Uniunii și a frățietății pentru rezolvarea situațiilor apărute în diferite biserici din țară.

Nu pot să nu menționez personalul angajat de la birourile Uniunii. Din moment ce am decis să fac slujirea fără a fi plătit, nu aș fi reușit să îndeplinesc toate îndatoririle fără susținerea fraților și surorilor de la birouri. Ei sunt cei care au sprijinit derularea activităților de zi cu zi. În mod deosebit menționez contribuția fratelui Andrew Brockbank care a fost Director Executiv al Uniunii timp de câțiva ani.

Alte proiecte pe care le-am propus au luat mai mult timp. O parte importantă a viziunii avute pentru UBR a fost reînființarea departamentelor de slujire și dezvoltarea practică a acestora. Deși procesul acesta a durat mai mult, mă bucur că astăzi există din nou în cadrul Uniunii departamentele de tineret, de lucrare a surorilor și cel de școală duminicală pentru copii. Aceste departamente s-au adăugat celor stabilite în mod specific de Statut.

Reporter: Au existat evenimente sau slujiri pe care le considerați mai importante din perspectiva slujirii în timpul mandatului dumneavoastră?

Otniel Bunaciu: Consider că toată activitatea de slujire este importantă. Cu toate acestea sunt de părere că evanghelizarea și misiunea rămân prioritare pentru biserici. În acest sens, împreună cu fratele Nelu Tuțac și cu fratele Samy Tuțac am participat la organizarea Festivalului Speranței cu Franklin Graham de la Timișoara. A fost o mare bucurie ca pe stadionul din Timișoara această manifestare a bisericilor să se constituie în cea mai mare evanghelizare care a avut loc în țara noastră. Aprecierile venite din partea frățietății dar și din partea autorităților și a mass mediei au fost o dovadă a succesului acestui eveniment.
Tot în propunerile făcute la Congres cu ocazia alegerilor am acordat o importanță mare dezvoltării unei viziuni misionare a Uniunii. Din contactele avute cu baptiști din alte țări am observat că aceștia se uită la baptiștii din România pentru a găsi inspirație și sprijin. În acest sens am propus o viziune pentru dezvoltarea misiunii și m-am implicat în realizarea primilor pași din dezvoltarea strategiei. Viziunea pentru misiune a fost preluată și de fratele Viorel Candrianu, Vicepreședintele Departamentului de misiune care a fost sprijinit în ultimii ani de  Alexandru Vlasin care a fost angjat ca si coordonator al Departamentului de misiune. Astfel, Uniunea are un Departament de misiune care funcționează potrivit unei viziuni și a unei strategii de lucrare. În prezent, prin acest departament Uniunea susține un program de misiune în Serbia în colaborare cu comunitățile din Timișoara și Caraș, un misionar indigen in Tadjikistan (prin programul Federației Europene Baptiste) precum și câteva proiecte interne. Răspunsul bisericilor pentru apelul avut cu ocazia cutremurului din Haiti si a inundațiilor a fost extrem de generos. Putem afirma cu bucurie ca pentru prima data Uniunea este implicata in misiune intr-un mod semnificativ pe baza resurselor proprii.

Ca parte a viziunii misionare am avut dorința da a ajuta bisericile romane din diaspora europeana. Pe lângă faptul că am vizitat multe din aceste biserici, anul trecut cu sprijinul bisericii din Krems – Austria, Uniunea a organizat prima Conferință a bisericilor române din Europa de Vest la care a fost o participare ampla. Împreună cu fratii Nelu Tutac, Cornel Boingeanu, Dan Maleș și Alex Vlașin am fost implicat în prezentarea unor referate și în conducerea atelierelor de lucru.

Reporter: O parte semnificativă a rolului Președintelui Uniunii este și cea de reprezentare internațională. Care sunt relațiile Uniunii Baptiste din România în acest moment?

În acest mandat am încercat să dezvolt această dimensiune a reprezentării bisericilor din România, mai ales că după anul 1990, Uniunea Baptistă din România a fost practic absentă din familia baptistă internațională cu care are de altfel relații de la înființare. Împreună cu fratele Nelu Tuțac am încercat să reînodăm și să întărim legăturile cu Uniunile baptiste din Europa. Am făcut acest lucru în primul rând cu Uniunile din țările vecine: Ungaria (fratele Joszef Kovacs, Vicepreședinte al Uniunii noastre împreună cu frații din din Convenția Maghiară au jucat un rol important în dezvoltarea acestor legături), Moldova, Serbia și Ucraina. În același timp am dezvoltat legături si cu alte Uniuni surori din familia baptistă europeană.

Am participat la sesiunile Alianței Mondiale Baptiste care au avut loc în Europa deoarece bugetul Uniunii nu a permis participarea în alte părți ale lumii. Semnificativă a fost întâlnirea aniversară de la Amsterdam din anul 2009 unde s-au sărbătorit 400 de ani de la înființarea primei biserici baptiste din lume.
Personal am vizitat și Uniunile din: Rusia, Ucraina, Moldova, Belarus, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Austria, Cehia, Spania, Franța, Germania, Olanda și Polonia.

Ca mărturie a eforturilor depuse pentru reprezentarea internațională, în timpul mandatului au vizitat Uniunea Baptista din Romania multe dintre personalitățile familiei internaționale baptiste: Dr. David Coffey, Presedintele Alianței Mondiale Baptiste, Valeriu Ghiletschi, Presedintele Federației Europene Baptiste și al Uniunii din Republica Moldova, Hans Guderian, Vicepreședinte al Federației Europene Baptiste, Tony Peck, Secretarul general al Federației Europene Baptiste, Toma Magda, Președintele Uniunii din Croația si fost Președinte al Federației, Peter Manson, Președintele Uniunii din Anglia, Jonathan Edwards, Secretarul General al Uniunii din Anglia, Meego Remmel, Președintele Uniunii din Estonia, Dr. Kalman Meszaros, Președintele Uniunii din Ungaria, Ondrej Franka, Președintele Uniunii din Serbia, Asatur Nahapetyan Secretarul general al Uniunii din Armenia, Evgheny Bakhmutskii, Vicepresedinte al Uniunii din Rusia.

Reporter: Ați menționat la început și o serie de așteptări care poate nu au fost împlinite. Doriți să elaborați cu privire la acestea?

Mă pot referi aici la anumite aspecte care nu au ținut de mine în mare parte și la altele la care poate aș fi putut realiza mai mult. Între lucrurile care nu au ținut așa de mult de mine dar care sunt importante, se află situația financiară a Uniunii. Este știut că după anul 1989 susținerea pe care bisericile o acordă Uniunii prin dărnicia lor nu este la nivelul nevoilor, în ciuda faptului că în fiecare an, cu ocazia Conferinței Naționale se adoptă o contribuție pe membru care ar asigura bugetul Uniunii. Situația reală este că bisericile susțin numai în jur de 40% din bugetul adoptat și pe lungă durată o asemnea stare nu va putea fi susținută. Am remarcat însa situația interesantă că în anul în care am avut colecta pentru cutremurul din Haiti și pentru inundațiile din România, suma totală colectată de Uniune se apropie de bugetul anual propus. De aici am tras concluzia că există resurse și disponibilitate de implicare din partea bisericilor dar slujirea la Uniune nu este suficient de vizibilă. Activitatea de zi cu zi a Uniunii care este deosebit de importantă pentru viața bisericilor deoarece acestea există legal prin Uniune, nu are vizibilitatea unor proiecte nationale ca cele descrise mai sus.

Un alt aspect pe care doresc să îl menționez este regretul că am avut colegi de slujire pe care nu am reușit să îi conving pe deplin că viziunea adoptată la Congres, de către cei care au reprezentat bisericile și care au votat, este o viziune pentru întreaga Uniune.

Am considerat că votul Congresului a fost pentru o conducere a Cultului care să pună în aplicare viziunea adoptată. Rolul conducerii Cultului este să realizeze viziunea, dezbaterea fiind pentru a stabili modalitatea în care poate fi pusă în aplicare această viziune cât mai bine. Mă bucur că lucrurile s-au îndreptat totuși în direcția indicată de Congres și pot să mărturisesc că am văzut mâna Domnului la lucru în toată această perioadă în realizarea unității dintre membrii Consiliului.

Reporter: Vă mulțumesc pentru gândurile împărtășite. Doriți să comunicați ceva la încheierea acestui interviu?

Otniel Bunaciu: Doresc să Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ocazia și onoarea de a sluji bisericile din România în acest prim mandat și în același timp mă rog lui Dumnezeu pentru ca să Iși împlinească voia cu ocazia următoarelor alegeri.

Într-un nou mandat îmi propun să continui dezvoltarea slujirilor începute și să promovez aceste slujiri între bisericile din cadrul Uniunii. Cred că implicarea în slujire motivează bisericile și întărește unitatea frățească. Evanghelizarea și misiunea rămân direcții prioritate pentru slujirea bisericilor noastre. În același timp cred că este important să analizăm schimbările care au loc în țara noastră și să înțelegem mai bine cum afectează acestea mărturia și slujirea bisericilor noastre. Mă refer aici la dezvoltarea din mediul urban în care se găsesc majoritatea bisericilor mari din Uniune şi la scăderea din mediul rural unde sunt multe biserici care au rămas mici şi au nevoie de sprijin. Pe lângă urbanizare, fenomenul emigrării a afectat dramatic România în ultimii ani și este o tendință care încă se menține. Este nevoie să evaluăm impactul acestor fenomene și să vedem ce se poate face pentru a veni în sprijinul bisericilor afectate mai mult dar și a comunităților de credincioși care s-au format acum în diaspora. În al treilea rând consider că pe lângă evanghelizare, misiune și o înțelegere mai bună a realității în care ne aflăm este nevoie de o echipare mai bună a tuturor membrilor din bisericile noastre. Uneori se pare că identitatea noastră ca baptiști nu mai este cunoscută suficient de bine. Este nevoie ca în continuare întemeierea credinței baptiste să fie pe învățătura Sfintei Scripturi la care trebuie să revenim mereu pentru ca să ne tragem seva de acolo si să rămânem întemeiați în aceasta. Din istorie știm că credința baptistă a influențat semnificativ creștinismului nou testamental din țara noastră. Sunt convins că o înțelegere mai profundă a ceea ce credem și practicăm, pornind de la Scriptură, ne va ajuta să reafirmăm această identitate baptistă și în secolul XXI.

În final doresc să mulțumesc familiei mele, soției Camelia și lui David pentru înțelegerea acordată atunci când slujirea m-a făcut să lipsesc de acasă. Fără sprijinul lor nu aș fi reușit să rezist ritmului slujirii.

Mulțumesc părinților mei, Bunaciu Ioan și Otilia pentru exemplul de slujire pe care mi l-au dat și pentru sfaturile pe care continuă să mi le dea. Dumnezeu m-a binecuvântat cu o familie care a fost și este implicată în slujirea bisericilor baptiste din România.

Mulțumesc colegilor de slujire din biserica, fratelui Sorin Bădrăgan și de curând fratelui Sami Crișan pentru că au fost alături de mine și au preluat multe din sarcinile slujirii din biserica locală făcând posibilă slujirea mea în Uniune.

Mulțumesc  Bisericii Providența în care am crescut și pe care o slujesc pentru îngăduința, rugăciunile de însoțire și cuvintele de încurajare.

Multumesc colegilor de la Institutul Teologic Baptist și Facultatea de Teologie Baptistă pentru susținere.

Multumesc frățietății din Uniunea Baptistă din România pentru încrederea acordată de a-i sluji.

A lui Dumnezeu să fie Slava!

Sursa: stiricrestine.ro

 

Forum GERRUM Stuttgart – Manifestari, Evenimente, Recomandari – Martie 2011

1 March 2011

Dragi membri, prieteni, colegi, sustinatori, simpatizanti si suporteri, dragi cititoare si cititori, stimat public al Forumului German-Roman Stuttgart, pentru luna in curs va recomandam urmatoarele evenimente:

– CREATIVAS – Frauen, Kunst und Migration

– Ausstellung – Minze Minze flaumiran Schpektrum

– Balkanspezialitäten

– Carnaval 2011

– Rumänischer Stammtisch  beim  BRUNCH GLOBAL

– Klarinettentrio

– Ausstellung – Mona Ardeleanu

– Excursie la munte –  vineri 18, sambata 19 si duminica 20. martie

– Teatru Nottara – Variatiuni Enigmatice cu  MIRCEA DIACONU si  ALEXANDRU REPAN

Informatii detaliate gasiti pe pagina noastra web

www.forum-gerrum-stuttgart.de

la rubrica PROGRAM 2011- pe anul/luna in curs.

Pagina si programul de evenimente se actualizeaza permanent,

Va rugam sa reveniti atunci cand doriti sa aflati informatii de ultima ora.

al dumneavoastra,
FORUM GERRUM  – Forumul German-Roman Stuttgart

Impreuna cu cel mai pretios martisor posibil,

Florin Zaheu

 

Florin Zaheu
Hohentwielstr.128, 70199 Stuttgart

Tel.: 0049(0)711-6493605
Fax.: 0049(0)711-1206642
Mobil: 0049(0)1577- 9078470

E-Mail: zaheu@aol.com
Deutsch-Rumänisches Forum Stuttgart e.V.
(Forumul German-Roman Stuttgart )
http://www.forum-gerrum-stuttgart.de

 

Voll Porno! Warum echte Kerle “nein” sagen!

1 March 2011

Von: Micha Siebeneich

Ein herzlicher Gruß aus Ditzingen!

Entschuldigt bitte, wenn ihr eine Mail mit einem etwas ungewöhnlichen Titel bekommt, aber wir haben uns entschlossen, einen Abend zu einem “heißen Eisen” anzubieten: “Voll Porno | Warum echte Kerle “nein” sagen.

Sicherlich habt ihr in der Seelsorge oder Begleitung auch immer wieder mit diesem Thema zu tun oder seid auch für euch ganz persönlich herausgefordert.

Der Referent, Christoph Pahl, hat meiner Meinung nach eines der besten Bücher zu dem Thema geschrieben. Klar, aber auch wirklich helfend, wie man mit dem Thema umgehen und vor allem “frei” werden kann. Wir Pastoren von Treffpunkt Leben haben das Buch selbst gelesen und auch schon im Mentoring und in der Seelsorge als sehr hilfreich befunden.

Wir freuen uns, dass wir Christoph Pahl zu einem Vortragsabend gewinnen konnten:

Freitag, 25. März, 19.30 h in unserem Gemeindehaus Schuckertstr. 8 in Ditzingen.

Der Abend kann für deinen Dienst und dem Umgang mit diesem Thema sehr hilfreich sein, deshalb wollte ich dir die Info nicht vorenthalten.

Nähere Infos könnt ihr folgenden Links entnehmen:

http://www.treffpunkt-leben.org/252.0.html

http://www.cg-fellbach.de/download/Flyer_Voll_Porno.pdf