Ascultarea îţi va face viaţa glorioasă – Zac Poonen

by

Cuvântul Săptămânal, Mai 2012 (4)

Christian Fellowship Church, Bangalore, India

http://www.cfcindia.com

————————————————————

Ascultarea îţi va face viaţa glorioasă – Zac Poonen

Viaţa lui Isus a fost cea mai frumoasă, cea mai cuviincioasă, cea mai liniştită şi cea mai fericită viaţă pe care a cunoscut-o vreodată lumea. Şi aceasta datorită ascultării Sale absolute de Cuvântul lui Dumnezeu.

Gândiţi-vă la ordinea din universul fizic. Stelele şi planetele se deplasează în univers într-o ordine atât de perfectă, încât ne putem fixa ceasul după ele cu o acurateţe de până la a miliona parte dintr-o secundă. Aşa de mare este predictibilitatea lor, încât astronomii pot calcula poziţia oricărei stele sau planete pentru orice moment de timp din viitor. Care este secretul unei ordini atât de perfecte? Unul singur: Ele se supun cu exactitate voii lui Dumnezeu, gravitând în orbitele aşezate pentru ele şi în ritmul stabilit lor de către Creatorul lor.

Oriunde există ascultare de Dumnezeu, există perfecţiune şi frumuseţe. Şi oriunde există neascultare de Dumnezeu, avem de-a face cu haos şi urâţenie.

Până şi stelele sunt o mărturie mută a faptului că poruncile lui Dumnezeu sunt cele mai bune pentru noi şi că poruncile Lui nu sunt împovărătoare.

Viaţa lui Isus poartă mărturia faptului că numai evlavia, singura dintre toate lucrurile, este de folos, atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru cea viitoare (1 Timotei 4:8). Niciun om nu poate fi mai fericit, mai liniştit sau mai mulţumit decât omul evlavios.

„Frica de Domnul este un izvor de viaţă” (Proverbe 14:27); şi Isus a ascultat de porunca de „a avea totdeauna (sau toată ziua) frică de Domnul” (Proverbe 23:17).

Dumnezeu a auzit rugăciunile Lui datorită fricii Lui evlavioase (Evrei 5:7). Cerurile au fost totdeauna deschise deasupra lui Isus perntru că El a trăit în frică de Dumnezeu. „Eu cinstesc pe Tatăl Meu” (Ioan 8:49), a spus El odată. El a demonstrat prin propria viaţă adevărul Cuvântului care spune: „Frica de Domnul este începutul înţelepciunii” (Proverbe 9:10).

Traducerea în limba română: Maria Magdalena

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: