Archive for April, 2013

Catalin si Ramona Lup la Stuttgart

28 April 2013

Marti, 30 aprilie 2013, ora 19.00,

binecunoscuții cântăreți creștini Cătălin și Ramona Lup vor fi la un program special la

Centrul Creștin Life Stuttgart, Kaindl Str. 53.

Catalin Ramona Lup

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sunteti bineveniti!

Advertisements

Biserica romana din Mannheim se muta intr-o locatie noua

27 April 2013

Biserica Penticostală din Mannheim se va muta împreună cu biserica germană  din localul unde se ține acum programele de închinare la urmatoarea adresa:

Rastenburger Straße 53,  

68307  Mannheim  Schönau

Având în vedere acest lucru,  duminică, 28 Aprilie 2013  NU se va ține serviciul divin în limba română, va fi doar  dimineața in limba germană dar tot la adresa  veche.  

În data de 5 Mai 2013 va fi deschiderea noului  locaș de închinare. Primul  serviciu de inchinare in limba română va fi in data de 

12 Mai 2013 la adresa de mai sus, tot la aceași oră.

 Pastorul  împreună cu biserica vă salută , vă așteptăm cu drag !

sursa: aici

Biserica Metanoia Wiesbaden are site nou

27 April 2013

Asa acum anticipam aici, cea mai tanara biserica romana din Germania nu sta degeaba.

De curand si-au lansat noul site, elegant, cu mult gust.

Situl poate fi accesat dand click aici.

Si pe facebook sunt foarte activi, puteti vedea aici. 

Metanoia Wiesbaden

Povestea Mamei – Guest post Liliana Botea, Arizona

25 April 2013

Peste oraşul de la poalele muntelui, toamna îşi aşternuse mantia ruginie. Frunzele cădeau alene pe trotuarele înguste şi prin grădinile pustii. Doar din loc în loc, covorul galben-maroniu lăsa să se vadă o pată de mov, albastru, roşu sau alb. Erau ultimele flori care mai parfumau aerul dulce-amărui.

Mama se plimba încet prin grădina de meri din spatele spitalului. Din când în când mai mişca usor cu piciorul covorul de frunze, căutând câte un măr rămas pe jos. Îşi dorea aşa de mult să mănânce un măr! De la piaţă nu putea cumpăra, pentru că nu-şi puteau permite; tata câştiga puţin, abia reuşeau să-şi acopere cheltuielile. În plus, în câteva săptămâni urma să se nască al doilea copil în familia lor.

Mothers.day.combinedAnii au trecut cu zile bune şi rele, cu bucurii şi necazuri, dar noi, cei trei copii,n-am simţit niciodată că ne lipseşte ceva. Mama reuşea să se descurce întotdeauna, fie că era vorba de mâncare, de haine, de caiete şi creioane sau de jucării. Îndemânarea ei în a le rezolva pe toate, a sădit în mintea noastră convingerea că suntem şi noi la fel de “bogaţi” ca toate celelalte familii din cartier. Când deveneam prea stăruitori, cerând ceva ce nu puteam avea, mama îşi făcea timp să ne  povestescă din copilăria ei. Povestea tristă, spusă cu resemnare, ne fascina şi ne abătea gândurile în altă direcţie. O ascultam de fiecare dată cu aceeaşi curiozitate, şi ajunsesem să credem că noi suntem cei mai binecuvântaţi copii de pe pământ. Noi aveam mamă şi tată, ea avusese o mamă vitregă şi un tată prea puţin interesat de copii. Noi mâncam cele mai bune ciorbiţe, tocăniţe şi prăjituri; mama primea o bucată de mămăligă rece şi era trimisă în grădină, s-o mănânce cu prune din pom. La sărbători, masa noastră era plină de bunătăţi; mama mânca la sărbători pâine albă adusă de la târg. Aceea a fost cea mai bună prăjitură din copilăria ei. Învăţam istoria unei vieţi pline de lipsuri, de frustrări şi amărăciune, şi ne minunam că femeia frumoasă din faţa noastră a putut trăi în asemenea condiţii.

Mama copilăriei mele a fost mama de la geamul bucătăriei. Acolo, ascunsă de crengile liliacului şi de albul imaculat al perdeluţelor, ne privea jucându-ne şi era gata să sară în apărarea noastră, în caz de nevoie. Purta mereu o rochie care-i stătea bine, un şorţ cu volănaşe şi o basma înflorată legată ca un turban peste părul negru, mătăsos. Vorbea rar cu vecinele, pentru că era prea ocupată. Casa trebuia curăţată, hainele puse la loc, jucăriile strânse şi mâncarea gata până la ora 3, când venea tata de la serviciu. După-masa avea de spălat rufe, de călcat, de cusut, de verificat lecţiile noastre şi târziu,când toţi se culcau, mai citea câte ceva.

Am crescut sub privirile ei bune, pline de dragoste, găsind mereu mângâiere în braţele ei. Am învăţat de la ea ce înseamnă să fi disciplinat, să fi organizat, să nu-ţi calci cuvântul dat. Am învăţat răbdarea, bunătatea, mila. Am învăţat să ne rugăm, să citim Biblia, să cântăm…. De câte ori am privit-o pe mama, am văzut în ea femeia model. L-a iubit pe tata şi l-a respectat. Ne-a iubit pe noi şi ne-a crescut cu înţelepciune şi dragoste. A muncit neobosită, dormind uneori doar două-trei ore pe noapte. Când ieşea din casă, mama era mereu îmbrăcată impecabil, cu mult gust, aranjată, cochetă, gata să facă faţă în orice împrejurare.

Mama nu a studiat la şcoli înalte. Nu a ştiut să ne explice diferenţele dintre diverse curente filozofice, dar ne-a învăţat ce este bine şi ce este rău. Nu a ştiut de ce comunismul ar fi mai bun decât capitalismul, dar ne-a învăţat să nu plângem când moare un dictator. Nu a ştiut ce înseamnă evoluţionism, dar a fost foarte hotărâtă când ne-a spus că nu ne tragem din maimuţe. Cartea ei favorită era Biblia. O citea cu reverenţă şi o păstra cu grijă. Dimineaţa ne citea şi nouă câte un Psalm, seara ne spunea câte o poveste din Biblie.

După ce şcoala ne-a învăţat mult mai multe decât ştia ea, ne asculta cu atenţie şi adeseori ne punea să-i citim câte o carte. Iubea cărţile, iubea învăţătura. De multe ori am auzit-o spunând că i-ar fi plăcut să fie doctor. Avea vise mari pentru fiecare dintre noi, dar niciodată nu ne-a cerut să renunţăm la visele noastre.

Am fost în ţară nu de mult, ca s-o mai văd, să mai stau cu ea. Am găsit-o tot cu zâmbetul pe buze, tot la bucătărie, spălând ceva vase sau amestecând într-o cratiţă. Cei aproape 90 de ani de viaţă au lăsat în fiinţa ei urme ce nu mai pot fi şterse. Trupul plăpând e îmbrăcat mereu în haine mai groase, care s-o ferească de frigul din iarnă vieţii. Părul alb ca zăpada îmi aminteşte cuvintele pe care mi le spunea când veneam de la examene “Fiecare examen de-al tău îmi scurtează viaţa şi-mi albeşte părul”. Ochii frumoşi, care odinioară vedeau totul, acum disting cu greu lucrurile din jur. Sunt obosiţi de  nopţile petrecute cu acul în mână, ca să termine de cusut rochii pentru cine ştie ce evenimente! Degetele mâinilor nu reuşesc să se mai îndrepte, iar picioarele obosite abia o mai ajută să se deplaseze dintr-o cameră în alta. Doar inima ei a rămas tânără. Ascultă cu plăcere poveştile copiilor şi ale nepoţilor, se bucură ori de câte ori familia se adună la câte-o sărbătoare, îi place să stea în grădină, admirând fiecare floare, fiecare pom, fiecare gândăcel….. Seara se retrage în camera ei şi citeşte Biblia, cartea ei favorită.

Ne întâlnim la sfârşit de săptămână pe Skype. Ne bucurăm să ne vedem, să ne auzim, să ne spunem una alteia ultimele noutăţi. De câte ori o întreb ce mai face, îmi spune că face bine, că e încă în picioare şi-şi poate purta de grijă. O privesc cu admiraţie şi mi-amintesc mereu că tot ce e important în viaţă am învăţat de la ea şi de la tata. Pentru noi, copiii ei, mama rămâne un om obişnuit, de mare valoare!

La mulţi ani, Mamă! Tu eşti îngerul pe care Dumnezeu l-a lăsat pe pământ pentru mine. Tu m-ai învăţat că există dragoste necondiţionată, că inima ta a uitat de sine dăruindu-se mie, că sufletul poate zbura, înălţându-se deasupra acestui pământ trecător. Tu m-ai învăţat că într-o zi voi sta faţă în faţă cu Creatorul nostru, care atunci când ţi-a dat viaţă, a pus în tine frumuseţe, înţelepciune şi multă, multă bunătate!

La mulţi ani, Mamă!

Liliana Botea

Tempe, Arizona

Nomadul

25 April 2013

paşi spre lumină

nomadul

Îl văd de la fereastra mea pe Nomad, pe creștinul plimbăreț, care umblă din biserică în biserică. El este un fel de cetățean al lumii, membru în Biserica Universală, prezent pretutindeni, mai ales când nu ai nevoie de el, și absent mereu când vrei să-i dai ceva de lucru. Prezența lui undeva este parcă numai pentru a spune: „Am venit să vă spun să nu contați pe mine!”

Nomadul este mereu grăbit. N-are stare. Mereu se gândește că poate pierde ceva esențial, ceva senzațional de important, care are loc tocmai în biserica în care nu se află el. Uneori pleacă la altă biserică în timpul serviciului. Se teme să nu-i scape ceva. Parcă evenimentele majore nu se pot petrece fără el.

Nomadul nu s-a făcut membru în nicio biserică. Despre unii din confrații săi am auzit că s-au făcut chiar la mai multe biserici în același timp. Strâns cu ușa…

View original post 895 more words

Evanghelizare la Biserica Baptista Nürnberg

17 April 2013

Incepând cu data 26 – 28 Aprilie 2013 vom avea ca musafir pe fratele păstor Ion Râncu de la Timişoara, impreună cu soţia, ca oaspeţi dragi care ne vor sprijini în activităţile noastre.

Fratele Râncu va vesti în această perioadă cuvântul Domnului în cadrul serviciilor religioase ale Bisericii.

Vă invităm cu drag să participaţi la aceste întâlniri care ne vor fi benefice tuturor.

Biserica şi conducerea ei vă aşteptă cu drag!

sursa: aici

 

Intalnirea din Padurea Neagra – Guest post Ligia Janik

16 April 2013
 
Un nou eveniment evanghelistic si de suflet a avut loc la data de 13.04.2013 in Trossingen, eveniment care a fost o mare binecuvantare pentru romanii din zona si nu numai. Asa cum bine stim si ne-am obisnuit, periodic are loc aici “INTALNIREA DIN PADUREA NEAGRA”, o conferinta a romanilor din zona izvoarelor Dunarii, organizata de catre Centrul Evanghelic ECCLESIA, – Biserica Romana Trossingen, pastorita de catre fratele Kornelius Krumbacher-Birle.
 
Incepand cu luna decembrie 2012, pastorul Bisericii Romane din Trossingen a inceput un ciclu de partasie si evanghelizare sub denumirea: “INTALNIREA DIN PADUREA NEAGRA” si chemarea la aceste intalniri, lansata in primul rand credinciosilor evanghelici romani si prietenilor din aceasta zona geografica a fost urmata pana acum de fiecare data de mai multe sute de participanti.
 
Pe data de 13.04. 2013 am asistat la a-III-a editie a acestei intalniri si ca de fiecare data , Dumnezeu si-a revarsat Harul Sau peste toti cei ce au dorit sa participe cu bucurie la aceasta sarbatoare sfanta. Desi intalnirea a avut loc in Sala Sporturilor din Trossingen, sala a fost aranjata cu multa caldura sufleteasca si in fiecare floare s-a simtit caldura inimilor de romani.
 
Grupul Eldad

Grupul Eldad

 
Atat din punct de vedere organizatoric cat si spiritual, s-a simtit prezenta Domnului prin cantari, rugaciuni, predici si poezii. Duhul Domnului a cercetat pe toti cei cu inima curata si deschisa la Cuvantul Sau, Cuvant care a sensibilizat multe inimi. Au fost cantareti cunoscuti si apreciati ca: Ligia Bodea, Andreea Bardan, Grupul Eldad, Mariana Demeter, David Gisbrecht, precum si grupuri de Lauda si Inchinare din Trossingen, Pfullingen, Metzingen, dar si fratii nostri de peste granita, din Moulouse, Franta.
Pentru ca inca ne aflam la scurt timp dupa ce am sarbatorit moartea si invierea Domnului, tema intalnirii a fost “Sangele lui Isus”, iar mesagerii lui Dumnezeu au folosit diferite pasaje biblice pentru intarirea noastra in credinta.
 
In prima parte a programului a fost un timp special dedicat tinerilor, in care Dumnezeu a cercetat si a vorbit multor inimi tinere provocandu-le pentru lucrarea Imparatiei Sale. La incheierea programului si a mesajului predicii ” Binecuvantarea Singuratatii” fiecare tanar a parasit sala avand o noua viziune ca:” noi suntem lucratori impreuna cu Isus si de fapt nu am fost adusi in aceasta tara straina doar pentru a ne creia un viitor material mai bun, ci pentru ca Dumnezeu iubeste neconditionat aceasta tara, acesti locuitori de limba germana si de etnii diferite”.
 
Mai multe mesaje au fost transmise de diferiti frati lucratori atat din Romania, Franta, Spania, cat si din Germania, insa predica de baza a fost transmisa de catre pastorul evanghelist Iacov Iordanescu, din Targu Jiu, judetul Olt.
 
Fiind cercetati de mesajul divin, fiecare ne-am intors in familiile noastre cu noi viziuni, cu noi forte spirituale, cu noi prosperitati pe calea lui Dumnezeu, fiind pregatiti sa stam in spartura ori de cate ori Dumnezeu ne cheama pe nume.
 
Surpriza serii a fost si mai mare cand pe usa a intrat fratele Caba insotit de sora Iconia. Dumnezeu a revarsat Harul Sau minunat peste orice faptura care a fost prezenta la Sala Sporturilor din Trossingen.
 
Multumim organizatorilor pentru aceasta minunata intrevedere din “Padurea Neagra”, multumim grupului Eldad, surorilor si fratilor care au adus beneficiile lor in aceasta zi prin mesaje, cantari, poezii, dar si surorilor care si-au inteles menirea si au fost la inaltime cu bucatele lor alese.
 
Domnul sa binecuvinteze pe toti cei ce au participat la aceasta intalnire iar pe viitor invitam cat mai multi frati ai nostri sa fie alaturi de noi cu ceea ce Dumnezeu i-a inzestrat. Sunteti bineveniti si ne vom bucura din toata inima sa ne revedem la urmatoarea INTALNIRE DIN PADUREA NEAGRA, la Sala Sporturilor din Trossingen, Achauerstr. 45, pe data de 1 Iunie 2013!
 
Ligia Janik
 

Programul fratelui Yun in Romania

16 April 2013

A luat fiinta Asociatia Lucratorilor si a Bisericilor Baptiste din Vestul Europei

14 April 2013
“Cu ajutorul Domnului ieri 10 Martie 2013 la Köln a fost inființata Asociatia Lucrătorilor si a Bisericilor Baptiste din Vestul Europei (Germania, Austria, Belgia , Olanda). Este un început si ne rugam ca Domnul sa lucreze spre alegerea Imparatiei Lui !
Cateva detalii : coordonatorul Asociatiei este Pastorul Nicu Craiovan iar secretarul Asociatiei este DR . Gherman Cristian.
Iti trimit si o poza cu cei care au fost la intilnirea de constituire a Asociatiei.
Fiti binecuvantati!”
 Eusebiu Rusu
Comitet Baptst Germania

Fotografii si impresii de la inaugurarea Bisericii Betel München

9 April 2013

Am avut ieri bucuria sa fiu alaturi de Biserica Betel din din München la dedicarea noului locas.

Dupa cum puteti vedea din fotografii, localul, proaspat renovat, emana caldura si bun gust. A fost plin pana la refuz.
IMG_7873 IMG_7909 IMG_9494 IMG_7875Au adus salutari frati din Austria, Romania si din multe localitati din Germania.

Am fost placut impresionat de multele minuni pe care Dumnezeu le-a facut in scurtul timp de cand aceasta biserica a luat fiinta.

In jurul fratelui Nicu Wagner s-a adunat un nucleu de frati harnici, plini de entuziasm, convinsi ca Dumnezeu i-a chemat sa reprezinte imparatia Lui in München.

Sunt convins ca vom auzi in continuare lucuri frumoase de la Biserica Betel si dorim ca Domnul sa fie cu ei in tot ceea ce fac!

Mesajele lui Zac Poonen disponibile în format audio

8 April 2013

Suceava Evanghelica

mesaje Zac Poonen audio Colegul meu Şerban Cojocaru în urma multelor solicitări din partea ascultătorilor RVE Suceava a luat decizia de a pune la dispoziţia doritorilor trei serii de mesaje rostite de pastorul indian Zac Poonen. Detalii privitoare la aceste serii şi la un pachet de alte 37 de mesaje găsiţi aici.

Toate mesajele sunt traduse în româneşte de către Şerban Cojocaru.

O parte din cărţile lui Zac Poonen e găsiti on line aici.

Dacă sunteţi din Suceava o vizită la Librăria Agape vă dă posibilitatea achiziţionării cărţilor lui Zac Poonen. Sunt disponibile zece cărţi.

DSC00087

View original post

“Exerciţii de înviere”, întru nemurirea sufletului

5 April 2013

 

DAMIAN-T---EDI-cop-wb

 

DAMIAN Theodor:  „Exerciţii de înviere”

Editura Universalia, Bucureşti,  2009, 121p.

 

În căutarea Ierusalimului spiritual

Citind titlul volumului de versuri „Exerciţii de înviere”, scris de Theodor Damian, te întrebi dacă nu cumva ai de-a face cu o carte de teologie sau cu o culegere de predici pe tematica nemuririi sufletului. Dar de îndată ce deschizi această carte, îţi dai seama că vocaţia teologică şi poetică a lui Theodor Damian s-au îmbinat într-un mod armonios, pentru a da naştere unei poezii cu totul speciale în literatura română.

 

Theodor Damian este autorul volumelor: „Introducere în istoria creştinismului. Primul mileniu” (2008), „Filosofie şi literatură: O hermeneutică a provocării metafizice” (2008), „Pasiunea textului” (2003), „Semnul Isar” (2006), „Nemitarnice” (2005), etc.

 

Descoperind mistere

Codificarea sub formă de poezie a unei cugetări filosofice şi de multe ori religioase poate să surprindă pe un cititor neiniţiat în acest meşteşug, dar chiar şi în acest caz, efectul va fi benefic, fiindcă până la urmă, o poezie este mai expresivă decât o mie de cuvinte spuse altfel. De aceea, prin volumul „Exerciţii de înviere”, autorul ni se oferă drept călăuză în descoperirea şi acoperirea misterelor pe care le întâlnim de-a lungul cărării vieţii, a temelor fundamentale ce stau la graniţa dintre lumină şi întuneric, viaţă şi moarte.

 

„Foamea de unu”

„Foamea de unu a intrat în lume/ din nou,/ ceea ce n-am văzut/ aceea am cunoscut/ lumea murea şi învia/ într-o coajă de ou.” Această foame de unu, de refacere a unităţii primordiale se constituie ca mişcarea fundamentală a întregului univers şi chiar a întregii lumi, trecând prin diferite faze de evoluţie, prin diferite cicluri de „moarte şi înviere” pentru ca în final, mirajul cojii de ou să se arate.

 

„Scrisorile pelerinului”

Trăind într-o lume fracturată de o geografie nemiloasă, ce desparte teritorii întinse de uscat cu oceane adânci, dar şi cu o diversitate uneori, aberantă, de tradiţii, culturi şi istorii, cel care călătoreşte constată că niciodată nu ajunge la acel repaus care să-i ofere odihna deplină. Tot astfel, Theodor Damian ne poartă prin diferite locuri şi timpuri în „Scrisorile pelerinului”, un pelerin aflat în căutarea unui Ierusalim pe care nu-l găseşte şi care poposeşte din loc în loc prin Malta, stând de vorbă cu cavalerii, mergând printre palmierii Granadei, unde „verbele la timpul trecut/ se îneacă în prezent”, ajungând chiar şi în nordicul Helsinki, unde „la ora zece noaptea/ soarele e încă pe cer”, sosind în Argentina, unde „am mai călătorit/ de la Apenini la Anzi cu Edmondo de Amicis”, revenind din nou, în emisfera nordică, pe malul Mării Baltice, la Malmo şi continuând astfel, pe întregul mapamond.

 

„Atunci am văzut luna”

Un pelerin sau un peregrin este o persoană ce nu îşi găseşte niciodată, nici locul şi nici identitatea, care în final, abandonează călătoria geografică pentru una spirituală în lumea ideilor, a lui Platon, în lumea filosofilor şi în lumea religiei. „Când am fost sfetnic de taină/ la zidirea lumii/ atunci am văzut luna/ prima oară/ înainte de a se naşte.” Până la urmă, frumuseţea autentică, repaosul cosmic şi exerciţiile de înviere se regăsesc în această frumuseţe interioară, în această căutare după iluzii deşarte, după „Atingerea oului cosmic” şi a „Foamei de unu”, pentru a ajunge la timp „La slujba de seară”, pentru a vedea „Un clopot arzând”.

 

„Exerciţii de înviere”

Într-un astfel de efort ai nevoie de „aripi”, pentru că „de multe ori bea căprioara/ din apa lină a izvorului/ ca să-şi astâmpere setea.” Această sete de a şti, de a cunoaşte, de a deveni şi de a rămâne le regăsim în poezia „Exerciţii de înviere” ce dă titlul acestui volum.

 

„Un cântec de dragoste”

„Un cântec de dragoste/ învolburează marea cea mare/ se aude pe plajă/ dar înfiorează adâncul/ şi răscoleşte întreg universul.” Întotdeauna, lângă marea cea mare se întâmplă să găseşti şi să te regăseşti acelaşi şi cu totul altul, revenind la originile vieţii, ale istoriei şi ale întregului univers, pentru că o înviere înseamnă o întoarcere, o redare spre viaţă a ceea ce era mort, o apariţie a celui dispărut. Dar pentru o înviere autentică ne trebuie un templu, o jertfă, o slujbă şi-un mormânt care să fie deschis prin har sfânt. „Templul este fierbinte mereu/ tămâia şi jertfele şi inimile/ îl ţin încins/ aşa cum cuprinsul se încinge de necuprins.”

 

Eternul Cuvânt

Prin urmare, citind versurile scrise de Theodor Damian, ajungem la acel „Ţipăt dintâi”, la acea întâlnire cu originile a tot ce există, pentru ca în final, să ne întâlnim cu noi înşine, stând la margini de ceruri şi de pământ, aşteptând învierea aceea ce nu poate niciodată să moară – Eternul Cuvânt.

 

Octavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona

 

4 April 2013

Guarding the Gospel - Bebe Ciausu

macarthur study TT: Q – Uitându-vă în urmă la anii în care aţi slujit, care ar fi cea mai mare provocare pe care a trebuit să o înfruntaţi şi cum credeţi că a folosit-o Dumnezeu în lucrarea dumneavoastră?

JM: A – Perioada mea de slujire în Biserica Harul (engl. Grace Church) a fost un dar minunat de la Dumnezeu. Dificultăţile pe care le-am avut de înfruntat au fost nesemnificative faţă de nenumăratele binecuvântări şi bucurii. Totuşi, slujirea nu a fost fără provocări. De exemplu, imediat ce am venit în biserică a fost nevoie să identific şi să pregătesc bărbaţi care să devină prezbiterii noştri. A fost un proces care a durat mult, au trebuit mulţi ani, dar ştiam că este o prioritate biblică ; şi a fost o investiţie care s-a dovedit a fi valoroasă de atunci încoace.

Echipa noastră de prezbiteri a avut multe de înfruntat de atunci încoace. Au fost…

View original post 399 more words

Misiunea Eldad in Germania

3 April 2013

TURNEU Austria si Gemania1

 

sursa: aici

 

„Iubirea înlăcrimată” de Cristina Magdalena Frâncu

3 April 2013
„Iubirea înlăcrimată” de Cristina Magdalena Frâncu
Motto: „Abia atunci pricepem preţul jertfei Tale/ Şi lacrimile sfinte ce-au curs ca douǎ perle…” (Suntem aşa de slabi)
Iubirea
„Eu nu scriu pentru mine, ci pentru alţii: pentru cel ce îmi citeşte creaţiile. Este adevărat că scriu ceea ce gândesc despre anumite teme, cum văd eu un fapt ori un lucru, cum primesc lumină asupra unor pasaje din Scriptură. Scriu despre lipsurile vieţii mele de credinţă, despre cum tânjesc să fiu. Mă gândesc că la fel ca mine, şi cititorul trece prin aceleaşi lupte interioare şi vreau să ştie că nu este singurul. Vreau ca inima îndurerată a cititorului, sufletul mistuit de dor, mintea îngândurată să primească din Mâna Divină eliberare. Iar peste toate lucrurile, să nu uite că există Unul care veghează şi care nu va îngădui nici o încercare peste puterea firească a fiecăruia de a o suporta…”, spune poeta Cristina Magdalena Frâncu. În continuare, ea declară: „Ştiu că îmi citesc poeziile oameni din toate categoriile de vârstă, fără nici o excepţie. Primesc e-mail-uri de încurajare de la ei, comentarii constructive la versurile postate pe diverse site-uri creştine. Cei mai mulţi sunt oameni în vârstă, peste care au trecut multe vânturi şi ploi. Aceştia se simt îmbărbătaţi, încurajaţi să meargă înainte pe Calea către Cer. S-au arătat mulţumiţi şi bucuroşi că Dumnezeu are în generaţia tânără poeţi cu valori creştine înalte, ce scriu pe măsura chemării lor, la fel de înaltă. Mai sunt cei tineri, plăcut impresionaţi că una de-a lor scrie atât de sensibil. Apreciez acest lucru, mai ales că în ziua de azi, din ce în ce mai puţini tineri sunt interesaţi de literatură, în general, lumea virtuală ocupându-le tot mai mult din timpul liber. Cei mai mici preţuiesc simplitatea unor poezii scrise de mine.”
Cristina Frâncu – poetă şi jurnalistă
Cristina Frâncu s-a născut pe 18 ianuarie 1984, la Galaţi. Aici a crescut, a mers la şcoală, apoi la liceu, aici s-a căsătorit şi tot aici locuieşte şi în prezent. Poeta este licenţiată în Ştiinţe ale Comunicării, la Facultatea de Filosofie şi Jurnalism, din cadrul Universităţii “Spiru Haret”. În prezent, aceasta îşi pregăteşte masteratul – Mass-media şi comunicarea – la aceeaşi instituţie de învăţământ. Cristina este căsătorită cu Petrică Frâncu.
Cristina Frâncu este o admiratoare şi o cititoare fidelă a versurilor ce abundă de adevăruri biblice ale lui Costache Ioanid, dar şi ale poetelor Tatiana Topciu şi Sanja Cristea Tiberian. Anul trecut, autoarea a descoperit un nou poet care scrie pe placul ei. Este vorba de Simion Marţian Felix, care a primit „Premiul de Excelenţă” la „Concursul de Poezie pe teme biblice” organizat de revista „Cuvântul Adevărului”, la sfârşitul anului 2008. Cristina Frâncu îi lecturează de asemenea, cu plăcere, pe Mihai Eminescu şi Nichita Stănescu.
Timpul prezent
În prezent, Cristina Frâncu lucrează la o povestire pentru copii şi un roman pentru tineri, amândouă cu conţinut creştin. Povestirea relatează experienţele hotărâtoare ale unei adolescente aflată în vacanţă, la o mătuşă din partea mamei. Personajul e surprins de întâmplări şi faptele deosebite ale unor oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu şi Îl slujesc cu devotament. Copila este pusă faţă în faţă cu realitatea păcatului din viaţa sa, fiind dezgolită de falsa impresie a unui creştinism sec în esenţă, înrădăcinat în tradiţii şi obiceiuri. În urma unui accident din care scapă teafără, aceasta decide să îşi predea viaţa în mâna Creatorului. De aici, existenţa ei se schimbă total.
Romanul, intitulat “Mama copilului meu”, descrie viaţa mai multor personaje surprinse în conflicte ce generează fapte cu urmări deosebite. Acţiunea se petrece în jurul unui copil dispărut de când era în faşă. Toată lumea îl crede mort, mai puţin cea care îl adusese pe lume. Ea continuă să îl caute şi îl găseşte, după numeroase întâmplări în care vede clar, Providenţa lui Dumnezeu.
Ascunde-mǎ-n iubirea Ta cereascǎ
Cea dintâi poezie religioasă purtând semnătura Cristinei Frâncu, intitulată „Isus”, a fost publicată în anul 2002, în „Buletinul Duminical” al Templului Penticostal din Galaţi. Erau versuri fără rimă. Adevăratul debut însă, a avut loc la sfârşitul lui 2008, cu volumul de poezii „Iubirea înlăcrimată”, apărut la Editura Succed Publishing, Medgidia. De ce acest titlu? „Pentru că dintre toate sentimentele ce se nasc în inima umană, iubirea este cel mai frumos. Despre ea s-a scris şi s-a cântat dintotdeauna. Fără ea nu suntem compleţi. La fel ca foamea şi sărăcia, lipsa dragostei distruge omul. Nu ura, ci indiferenţa”, spune autoarea.
„Ascunde-mǎ-n iubirea Ta cereascǎ,/ Dulceaţa ei adânc sǎ mǎ pǎtrundǎ;/ În râuri mii din mine sǎ porneascǎ/ Şi ura-n ea pe veci sǎ o cuprindǎ.” (Cuprinde-mă)
În lumina acestor stihuri, poeta adaugă: „Eu nu îmi pot imagina existenţa fără dragoste, însă atunci când iubeşti, se întâmplă, uneori, să suferi. Dar nu despre această dragoste omenească am scris, ci despre cea divină; o iubire jertfitoare care n-a ţinut cont de Sine, dăruindu-Se fără regrete pentru salvarea lumii înstrăinată de Creatorul ei. Iubirea e înlăcrimată, deoarece lacrimile sunt rodul suferinţei, iar omul care întâlneşte Iubirea Divină trebuie să nu uite niciodată tot ce a îndurat Isus pentru el. Titlul volumului este de altfel, titlul poeziei cu care se deschide cartea”.
“Am scris mult mai profund şi mai matur”
Referindu-se la “Iubirea înlăcrimată”, Cristina Frâncu mărturiseşte că a existat o perioadă de doi ani în care nu a scris deloc versuri. “Părea că Cerul e închis pentru mine”, declară ea. “Nu aveam inspiraţie deloc. La aceasta s-au adăugat şi unele critici neconstructive din partea unei persoane. Ţin minte că mă consumam mult din această cauză înlăuntrul meu şi îmi făceam mai mult rău, atunci când stăteam în singurătatea fiinţei mele, în linişte, şi analizam spusele acelei persoane. Apoi, într-o noapte, m-am trezit din somn şi am simţit imboldul să iau o foaie de hârtie şi să scriu. Versurile curgeau unul după altul, asemenea unui izvor. Atunci am scris poezia „Am vrut”. După aceea, am scris mult mai profund şi mai matur. Începusem un nou capitol din viaţa mea.”
Dovadă că aşa stau lucrurile este şi faptul că majoritatea poemelor adunate sub genericul “Iubirea înlăcrimată” vorbesc despre dragostea dumnezeiască faţă de fiinţa umană. Cititorul este invitat să îşi amintească întotdeauna cât L-a costat pe Isus răscumpărarea sa; preţul salvării a însemnat moartea unui Sfânt pentru un păcătos. “Şi s-a oprit la crucea-nsângeratǎ/ Proptitǎ pe Golgota ce plânge iar/ Şi picurii din dragostea-Ţi curatǎ/ Îmi dǎruiesc deplin iertarea-n dar.” (Să mă smeresc)
Şi un chip se contureazǎ
„Iubirea înlăcrimată” este rodul educaţiei creştine primite de Cristina Frâncu în copilărie, de la părinţi ei, care au şi încurajat-o în permanenţă, să scrie. Aşa se face că fiecare poezie din “Iubirea înlăcrimată” are în centru dragostea de Dumnezeu, de adevăr şi de frumos şi promovează învăţăturile morale ale Bibliei. Un poem îi este închinat celei care i-a fost primul îndrumător pe calea lui Dumnezeu – mama. „Şi un chip se contureazǎ/ Dintre miile de feţe:/ E fiinţa cea mai dragǎ -/ Mama plinǎ de blândeţe./ Şi din Biblie-mi citeşte/ De-o Împǎrǎţie sfântǎ/ Şi Cuvântul mi-l sǎdeşte,/ Sǎ m-ajute în ispitǎ./ Mǎ învaţǎ rugǎciunea:/ Convorbirea cu eternul;/ Mǎ învaţǎ şi cântarea / Înǎlţatǎ doar prin Duhul…” (Mama)
Acest poem se numără printre poeziile din acest volum de debut pe care autoarea le percepe ca fiindu-i cel mai aproape de suflet. Alături de „Mama”, se află „Iubirea înlăcrimată”, „Mai urc o treaptă”, „Primeşte, Doamne, ruga mea târzie”, „Lacrima”, „M-ai deşteptat”, „Mă pierd într-un ocean de îndurare”, „Comoară în cer”, etc.
Mi-e sufletul cuprins de dor
Volumul de versuri „Iubirea înlăcrimată” poate fi considerat o analiză a tristeţii. În estetică, tristeţea rămâne de altfel, una din categoriile esenţiale ale poeziei lirice. Tristeţea implică diferite moduri de manifestare, cum ar fi melancolia sau resemnarea. În „Principiul poetic”, E. A. Poe vorbeşte despre tristeţe-melancolie. Această tristeţe-melancolie se regăseşte şi în stihurile Cristinei Frâncu, însă mult înnobilată, întrucât este aordată dintr-o perspectivă creştină. Trebuie subliniat în acest context faptul că tristeţea, ca şi categorie estetică, implică preponderent trăirile subiective, dar nu arbitrariul. Poeta redă în detaliu propriile trăiri sufleteşti aflate în conexiune cu experienţa creştină acumulată, păstrând însă un ton grav, serios, fară a cădea în lamentaţie. Mai mult, tristeţea se actualizează prin categorii artistice precum ritmul, rima sau melodia, pe care Cristina Frâncu le stăpâneşte în mod exemplar. Autoarea însăşi afirmă că atât experienţa de viaţă, cât şi cea religioasă reprezintă pentru ea surse de inspiraţie, deoarece scrie despre neîmplinirile sale, despre lacrimi şi zâmbete, despre cum este şi despre cum ar vrea să fie pe plan spiritual. „Mi-e sufletul cuprins de dor/ De slǎvile albastre,/ Suspin ades şi mǎ-nfior/ Privind mai sus de astre.” (Dor de cer)
Dorul, suspinul, înfiorarea aparţin acelei stări poetice ce predispune la tristeţe, fără a lăsa însă loc, teatralităţii sau ludicului. Autoarea ne transmite o stare afectivă pură, în care lacrima devine cel dintâi simbol al tristeţii, fără a cădea în dramatism. „Din umbra-ntunecatǎ-a lumii,/ Din acest colţ uitat de zile,/ Aştern pe florile Iubirii/ Doar rugǎciuni şi lacrimi grele.” (Cununǎ Iubirii) Nemulţumită de propria stare spirituală, poeta doreşte să se apropie tot mai mult de Dumnezeu. Înţelegând lupta care se dă între bine şi rău, între Duh şi fire, aceasta vrea să se sfinţească zi de zi, să acceadă către idealurile adevărate. „Dar eu urc tot mai departe/ Pe o scarǎ pân’ la cer/ Şi-n al inimii ungher/ Tot sǎdesc frânturi de şoapte./ Le pǎstrez cǎci ele poartǎ/ Vis ceresc descris nedemn/ Când Te-au rǎstignit pe lemn/ Preoţii şi lumea toatǎ.” (M-am îndrǎgostit)
„Iubirea înlăcrimată”
Poemul ce dă titlul cărţii debutează sub semnul iubirii şi al jertfei. Golgota este evocată metaforic, în centrul tabloului aflându-se agonia prin care a trecut Fiul lui Dumnezeu. Un nevinovat este dus la locul execuţiei şi singurele cuvintele rostite de El erau: „Iartă-i, căci nu ştiu ce fac.” „Iubirea Ta stropitǎ e de sânge;/ Un sânge care-a curs pentru iertare,/ Când pe un deal ce şi acuma plânge/ Tu Te jertfeai pe lemnul de salvare./ Cǎci Tu vroiai sǎ-ntorci la altǎ viaţǎ/ Întreaga Terrǎ plinǎ de urgie/ Care zǎcea în beznǎ, necredinţǎ/ Şi-n ea, încet, speranţa sǎ învie.” Mulţimi de oameni se aflau la Ierusalim, când Hristos a fost răstignit, iar inscripţia prin care se certifica faptul că Isus din Nazaret este Mesia urma să fie citită de toţi. Era un adevăr scris sub inspiraţie divină. Astfel, avea „sǎ vadǎ muritorul nemurirea/ Iar pasul sǎ-şi îndrepte cǎtre ceruri/ Şi sǎ priceapǎ care-i e menirea;/ Tu sǎ-i fii Dorul dintre zeci de doruri./ Şi sǎ-i mai fii Iubirea-nlǎcrimatǎ/ De stropi de har, de sânge şi sudoare,/ Sǎditǎ într-o inimǎ curatǎ,/ Sfinţitǎ şi crescutǎ-n adorare.” (Iubirea înlăcrimată)
În trup de slavǎ am sǎ mǎ nasc
Platon vorbea despre bine, adevăr, frumos, sacru, ca valori independente de om şi la care acesta nu poate ajunge decât prin educaţie. Aceste valori sunt specifice creştinsimului şi îl caracterizează doar pe cel care asemenea lui Pavel, s-a întâlnit cu Isus pe drumul spre Damasc. Acesta este momentul deplinei transformări, al schimbării inimii, care nu se realizează decât prin forţa mijlocitoare a Celei de a Treia Puteri a Dumnezeirii, Duhul Sfânt. Autoarea îşi doreşte să trăiască experienţa de pe drumul spre Damasc, conştientă că numai astfel va primi plinătatea puterii dumnezeieşti. „Tânjesc sǎ Te-ntâlnesc ca Pavel/ Pe drumul care duce în Damasc/ Şi de-aş muri ca şi un Abel/ În trup de slavǎ am sǎ mǎ nasc.” (Fiu şi Tatǎ) Poeta este conştientă că nu are cum să fie imună la non-valoarea şi răul promovate de societatea în care trăieşte. Reflecţiile ei asupra stării spirutuale a creştinului denotă convingerea că numai în unirea cu Hristos găsim puterea de a fi biruitori. „Suntem aşa de slabi şi chinuiţi, Isuse,/ De arşiţǎ şi vânturi ne sunt cǎile pline/ Şi-atâţia hoţi încearcǎ prea mult sǎ ne doboare/ Şi sǎ ne smulgǎ iarǎşi încrederea în Tine./ Suntem bǎtuţi de soartǎ, de ploile vieţii/ Şi parcǎ încercarea e mult peste puteri./ Când Tu ne iei în braţe şi ne ridici pe munţi/ Abia atunci pricepem pe ce ‘nǎlţimi ne pui.” (Suntem aşa de slabi)
„Nu scriu de dragul de a scrie”
„Nu scriu de dragul de a scrie, înşirând expresii frumoase, aranjând cuvinte meticulos în versuri, pentru a arăta că am talent”, ne mărturiseşte Cristina Frâncu. „Încerc să creez imagini redând sentimente, mărturisind îngrijorări, slăbiciuni şi atitudini greşite. Nutresc nădejdea că fiecare cititor se va regăsi în versurile mele şi va conştientiza nevoia de schimbare în mai bine din viaţa sa, că va fi mustrat de păcat, dar că va primi atât mângăiere, cât şi încurajare.” Despre acest lucru vorbeşte şi poemul Vasul de lut. Poetei îi este străină pendularea între a urma calea lumii şi calea lui Hristos. Deplina predare în mâinile Olarului este pentru ea o decizie radicală, determinată de pocăinţa autentică şi de dispoziţia de a se lăsa modelată în armonie cu cerinţele lui Dumnezeu. „Şi-atunci am zis Olarului/ Cǎ-mi pare rǎu de fapta mea/ Şi c-am sǎ stau pe roata Lui./ Iar El a continuat milos/ Sǎ plǎmǎdeascǎ vas dorit,/ Sǎ moaie lutul gǎunos./ Şi de atunci la vasul meu/ Tot a lucrat cu al Sǎu har.”
„Poezia e o parte din mine”
În creaţia sa de căpătâi, „Republica”, Platon declara că arta „nu răspunde unei logici strict raţionale: ceva este şi, concomitent, nu este ce se vede; imaginea nu corespunde semnificaţiei sale artistice.” După Kant, opera de artă ne oferă „plăcerea estetică”, iar aceasta este rezultatul unei „judecăţi estetice”. Kant consideră că deşi arta nu corespunde nici unei utilităţi, avem nevoie de ea. Ce se poate spune însă, despre arta creştină şi în speţă despre poezia creştină? Există o utilitate a acesteia, şi dacă da, atunci mai este artă? Dacă avem în vedere confesiunea Cristinei Frâncu, arta creştină îşi dovedeşte atât utilitatea, cât şi rolul estetic. „Pot spune, fără să exagerez, că nu pot trăi fără poezie”, afirmă autoarea. „M-aş simţi goală pe dinăuntru dacă ar trece zile la rând în care să nu fi citit ori să fi scris versuri. Poezia e o parte din mine, este o lucrare spirituală care mă defineşte şi mă completează. Prin ea, îmi exprim cel mai bine trăirile interioare, frământările minţii, durerile şi bucuriile deopotrivă… În peisajul liricii creştine, în vremea în care trăiesc, nu ştiu câtă nevoie are poezia de mine; ştiu câtă nevoie am eu de ea!” Confirmarea celor de mai sus este poemul „Mă pierd”. „Mǎ pierd într-un ocean de îndurare/ deşi-s un val tivit cu broderie/ de-un Sfânt cu rǎni în mâini şi în picioare./ Când unda mea mânatǎ e de vânturi/ ce vin cu-nfrigurare peste mine,/ mâna-I strǎpunsǎ mǎ alinǎ-n cânturi/ Şi-mi linişteşte dorul meu nǎvalnic/ ce vrea sǎ se descrie în cuvinte.”
Fiul rătăcitor
Cuvintele Cristinei Frâncu sunt inspirate de un Mântuitor care nu Şi-a retras harul nici de la cel ce Îl trădase. Ucenicii înşişi erau oameni păcătoşi şi cu toate acestea, El le-a spălat picioarele, aducându-i prin gestul Său, la pocăinţă. Acest măreţ exemplu al lui Hristos ne vorbeşte despre faptul că suntem aşteptaţi la masa Domnului. „Blândeţea Ta o simt, Domnul meu,/ Când crucea în jos mǎ apasǎ;/ Mǎ-ndemni sǎ alerg pân’ la capǎt, cǎci Tu/ M-aştepţi sǎ şedem la masǎ.” (Iubirea Ta) Cum putem, păcătoşi fiind, să ajungem să trăim o asemenea experienţă absolută? Printr-o întoarcere totală la el, aşa cum este zugrăvită în poemul Eşti gata? – „Eşti gata sǎ pǎşeşti dincolo/ De carapacea ta de fier,/ S-alergi încoace şi încolo/ Şi sǎ te prinzi apoi de cer?/ Sǎ scoţi afarǎ-n vǎzul lumii/ Toţi zeii ce i-ai adunat?/ Cǎci ai umblat sub legea firii/ Şi doar gunoi ai câştigat” – sau în aceste versuri din Tu stai nehotǎrât – „Cǎci El te-aşteaptǎ cu braţe deschise/ Ca sǎ te ţinǎ la piept iubitor./ Întoarce-te din lumi de-acum apuse/ Cǎ te primeşte, fiu rǎtǎcitor.”
„Îmi doresc ca fiecare creştin să iubească Adevărul”
„Pentru că lumea în care trăim e tot mai coruptă, plină de minciună, de oameni cu măşti ce creează false aparenţe, îmi doresc ca fiecare creştin să iubească Adevărul”, spune Cristina Frâncu. „Este suficient acest lucru ca toate celelalte – sentimente, fapte, gânduri şi vorbe – să le fie cumpătate. Dragostea de Adevăr transformă şi dă putere să-l iubească şi pe vrăjmaş. Nu ei vor fi cei care vor iubi cu simţăminte sfinte, ci Isus, Adevărul va iubi prin ei. Şi atunci când întunericul acestei lumi se va risipi, în acea Dimineaţă glorioasă, vor fi strămutaţi în veşnicie, pentru eternitate…” Purtând în cugetul nostru acest adevăr, vom descoperi că de fapt, „Nu este greu s-oferi un zâmbet/ Când gândul tǎu de cer e prins,…/ Nu este greu s-arǎţi iubire/ Celui ce-ţi este apropiat;/ Iubind vrǎjmaşul cu iertare/ Vei fi în ceruri strǎmutat.” (Nu este greu)
Învaţǎ de la Isus sǎ iubeşti!
„Iubirea înlăcrimată” ne stimulează să privim spre cer, locul unde vom fi strămutaţi. Pentru că pe cruce, Iubirea înlăcrimată a rostit „S-a sfârşit!”, pentru că El a plătit “cu însuşi sângele Său”, pentru că „miroase-a flori de rai şi-a primǎvarǎ/ Şi a parfum de cer înlǎcrimat/ Şi-n suflete tresaltǎ -a câta oarǎ?/ Mesajul sfânt: “Cristos a înviat!” (Cristos a înviat!”), noi, cei păcătoşi ne vom bucura de viaţa veşnică. Până atunci însă, mai avem ceva de învăţat. Iubirea Lui a fost înlăcrimată, pentru ca noi să nu mai trebuiască să deprindem plânsul. În antiteză cu lacrima Lui, nouă ne este adresat un îndemn cu valoare de veste buna: ”Învaţǎ de la toate sǎ zâmbeşti,/ Învaţǎ de la Isus sǎ iubeşti!” (Învaţă) Să urmăm această chemare şi să dăruim la rândul nostru, iubire, însă nu o iubire înlăcrimată, ci acea iubire însoţită de zâmbet, despre care apostolul Pavel spunea că „este îndelung răbdătoare,… plină de bunătate,… nu pizmuieşte,… nu se laudă,… nu se umflă de mândrie,… nu se poartă necuviincios,… nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.” Aceasta este iubirea pe care ne-o propune Hristos.
Octavian D. Curpaş
Phoenix, Arizona