Archive for October, 2013

Cele 95 de teze ale lui Martin Luther

31 October 2013

Suceava Evanghelica

Cele 95 de teze ale lui Martin Luther

Cele 95 de teze ale lui Martin Luther (titlul latin Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum) au declanşat Reforma Protestantă în Germania.

Tezele au fost aduse în circulaţie pentru prima dată la 31 octombrie 1517 printr-o scrisoare adresată episcopului de Mainz şi Magdeburg Albrecht von Brandenburg. Pentru că nu a primit un răspuns de la episcop, Martin Luther a dat tezele unui cunoscut, care le-a tipărit făcându-le astfel temă de discuţie în întreaga Germanie:

1. Când a spus: „Poenitentiam agite”, Domnul şi Stăpânul nostru Isus Cristos a vrut ca întreaga viaţă a credincioşilor să fie caracterizată de pocăinţă.

2. Acest cuvânt nu poate fi înţeles în sensul de penitenţă sacramentală, adică, mărturisirea şi răscumpărarea, care sunt administrate de preoţi.

3. Totuşi, el nu înseamnă doar pocăinţa lăuntrică; nu există nici o pocăinţă interioară care nu se manifestă în exterior prin diferite umiliri ale…

View original post 2,603 more words

Advertisements

Ziua Reformei (31.10.2013)

31 October 2013

Pentru cei care tot intreaba: “da ce se sarbatoreste azi ?”

Romania Evanghelica

“Luther era pornit împotriva practicilor unui om pe nume Johann Tetzel, care avea responsabilitatea de a vinde cât mai multe indulgenţe în numele prințului Albert de Brandenburg. Prințul, chiar dacă avea doar 23 de ani, a fost episcop de Magdeburg, episcop de Halberstadt și arhiepiscop de Mainz, toate acestea în același timp – o situație neobișnuită, pentru care a trebuit să plătească însemnate sume papei. A convenit cu papa ca o parte din veniturile provenite din vânzarea indulgențelor lui Tetzel să fie considerate “taxele episcopale” ale lui Albert.

Întreaga situaţie ţinea în mod clar de corupţie, de aceea Luther a hotărât că este timpul pentru o dezbatere academică în primul rând pe marginea întrebării dacă este înțelept să se vândă indulgențe. “Voi face o gaură în toba lui”, a spus el când a auzit de Tetzel și a alcătuit o listă de 95 de teze în care ataca indulgențele, teze…

View original post 848 more words

Exemplul splendid al unui om evlavios – Zac Poonen

30 October 2013

Este interesant de observat ca atunci cand Dumnezeu a decis sa scrie Scriptura, prima carte pe care a scris-o a fost despre un om evlavios. Aceasta ne arata ce cauta Dumnezeu mereu. A cautat un om evlavios in vremea lui Enoh, in vremea lui Noe si in vremea lui Iov. Dumnezeu a planuit de la inceput sa ne dea 66 de carti in Scriptura. Si in prima dintre acestea a scris despre ceea ce se afla cu precadere in inima Lui – o fiinta umana evlavioasa.

Sa observam acum prima propozitie din prima carte inspirata a Scripturii: „Era in tara Uz un om care se numea Iov. Si omul acesta era fara prihana si curat la suflet. El se temea de Dumnezeu si se abatea de la rau” (Iov 1:1). Vezi inima lui Dumnezeu in prima propozitie a Scripturii? E despre un om – un om identificat dupa numele lui – Iov – si dupa locul unde locuia – Uz (pentru a nu fi confundat cu vreun alt Iov din alta parte). Si Dumnezeu ne spune marturia Lui despre acest om – nu despre desteptaciunea lui sau despre bogatia lui sau despre reputatia lui, ci doar despre caracterul lui. Astfel vedem ce valoreaza Dumnezeu cu adevarat – neprihanire, temere de Dumnezeu si sa te abati de la rau.

Dumnezeu nu cauta oameni care au cunostinte biblice. Iov nu cunostea deloc Biblia pentru ca nu exista nici o Biblie pe atunci. Nu avea pe nimeni in jurul lui sa il incurajeze sa aiba o viata evlavioasa. Chiar predicatorii din vremea lui l-au descurajat prin ceea ce i-au spus. Insa, in ciuda acestor lucruri, a dus o viata evlavioasa.

Domnul i-a spus lui Satan ce era deosebit la Iov: „Nu este nimeni ca el pe pamant. Este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau” (Iov 1:8). Temerea de Dumnezeu – sau reverenta pentru Dumnezeu – este des mentionata in aceasta prima carte din Scriptura inspirata. Aici vedem ca Dumnezeu l-a comparat pe Iov cu alti oameni de pe pamant. Dumnezeu face acest lucru si astazi.

Nu este surprinzator ca Satan a facut din Iov o tinta pentru ca Satan uraste oamenii evlaviosi. L-a urat pe Iov in acele zile – si uraste astfel de oameni chiar si azi. De aceea face tot ce ii sta in putere sa ne impiedice sa devenim evlaviosi. Satan l-a necajit pe Iov prin sotia lui si prin predicatori firesti. Dar nici unul dintre aceste lucruri nu a contat in devotiunea lui Iov pentru Dumnezeu. Ce om a fost Iov! Ce provocare este el pentru noi astazi. Si noi putem fi ca el.

Acum sa vedem cum a rectionat Iov la toate necazurile lui. A aflat ca a pierdut tot. Atunci Iov s-a sculat, si-a sfasiat mantaua si si-a tuns capul. Apoi, aruncandu-se la pamant, s-a inchinat (1:20). Acesta este un alt lucru pe care il vedem pe primele pagini ale Scripturii inspirate: un om evlavios este un inchinator. Mai mult de a cunoaste Biblia si mai mult de a-L sluji pe Dumnezeu, un om al lui Dumnezeu este in primul rand un inchinator. Trebuie sa fii un inchinator cand ai totul si trebuie sa fii un inchinator cand ai pierdut totul. Isus a spus: „Dar vine ceasul, si acum a si venit, cand inchinatorii adevarati se vor inchina Tatalui in duh si in adevar; fiindca astfel de inchinatori doreste si Tatal” (Ioan 4:23). A te inchina lui Dumnezeu inseamna a-I da totul.

Iov a spus: „Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in sanul pamantului. Domnul a dat si Domnul a luat – binecuvantat fie Numele Domnului! In toate acestea, Iov n-a pacatuit deloc si n-a vorbit nimic necuviincios impotriva lui Dumnezeu” (1:21,22). Iov se referea probabil aici la Pamantul din care a venit gol si in care se va intoarce ca tarana, gol. El a fost gata sa accepte orice permitea Dumnezeu in viata lui.

Cand ma gandesc la dedicarea lui Iov fata de Dumnezeu, sunt uimit. El nu a avut exemplul lui Isus si al apostolilor pe care il avem noi astazi. El nu a avut nici un fel de exemplu pe care sa-l urmeze. El nu a avut Biblia pe care o avem noi. El nu a avut incurajarea sau sprijinul altor credinciosi, nici macar al sotiei lui. Iov L-a avut numai pe Dumnezeu – si Dumnezeu a fost de-ajuns. Daca Iov a ajuns la o astfel de viata glorioasa, noi de ce nu putem?

Sursa: aici.

Ein herrliches Beispiel eines gottesfürchtigen Mannes – Zac Poonen

30 October 2013

Es ist interessant, dass das erste Buch, das Gott schrieb, als er sich entschied die Heilige Schrift zu schreiben, von einem gottesfürchtigen Mann handelt. Das zeigt uns, wonach Gott immer sucht. Er suchte nach gottesfürchtigen Menschen zur Zeit des Henoch, zur Zeit des Noah und zur Zeit des Hiob. Von Anfang an hatte Gott vor, uns die 66 Bücher der Bibel zu geben. Und schon im ersten dieser Bücher schrieb er darüber, was ihm zuvorderst am Herzen liegt – ein gottesfürchtiger Mensch.

Wir wollen nun den ersten Satz im ersten von Gott inspirierten Buch der Bibel betrachten: „Es war ein Mann im Lande Uz, sein Name war Hiob. Und dieser Mann war rechtschaffen und redlich und gottesfürchtig und mied das Böse“ (Hi 1,1). Siehst du das Herz Gottes im ersten Satz der Bibel? Er handelt von einem Mann, der namentlich identifiziert wird – Hiob – und dessen Herkunft genannt wird – Uz (damit man ihn nicht etwa mit einem Hiob verwechselt, der irgendwo anders wohnte). Und Gott stellt diesem Mann sein Zeugnis aus – nicht über seine Klugheit, seinen Reichtum, seinen Ruf bei den Menschen, sondern allein über seinen Charakter. Hier sehen wir, was für Gott wahrhaft wertvoll ist: Rechtschaffenheit, Gottesfurcht und Meiden des Bösen.

Gott sucht nicht nach Menschen mit Bibelkenntnis. Hiob hatte überhaupt keine Bibelkenntnis, denn es gab noch keine Bibel. Und er hatte auch niemanden, der ihn ermutigt hätte ein frommes Leben zu führen. Selbst die Prediger seiner Zeit entmutigten ihn nur mit ihren Worten. Doch trotz all dem führte er ein rechtschaffenes Leben.

Der Herr sagte dem Satan, was das Besondere an Hiob war: „Es gibt keinen wie ihn auf Erden – ein Mann, so rechtschaffen und redlich, der Gott fürchtet und das Böse meidet“ (Hi 1,8). Gottesfurcht – oder Verehrung Gottes – wird in diesem ersten Buch der inspirierten Schrift oft erwähnt. Und wir sehen hier, dass Gott Hiob mit anderen Menschen auf der Erde vergleicht. Gott tut dies auch heute.

Es ist nicht überraschend, dass Satan Hiob zu seiner Zielscheibe machte, denn Satan hasst rechtschaffene Menschen. Er hasste damals Hiob und auch hasst auch heute solche Menschen. Deshalb tut er alles, was in seiner Macht steht, um uns davon abzuhalten fromm zu sein. Satan bereitete dem Hiob Schwierigkeiten durch seine Frau und durch fleischliche Prediger. Aber nichts davon änderte Hiobs Hingabe an seinen Gott. Welch ein Mann war Hiob! Welch eine Herausforderung stellt er für uns da! Auch wir können so sein wie er.

Betrachten wir nun, wie Hiob auf alle Erprobungen reagierte. Er hörte, dass alles verloren war. Einer nach dem anderen, kamen seine Diener und berichteten ihm, dass alles verloren war. „Und Hiob stand auf, zerriss sein Obergewand, schor sein Haupt, und fiel auf die Erde und betete Gott an“ (Hi 1,20). Auch das sehen wir auf der ersten Seite der Heiligen Schrift: Ein gottesfürchtiger Mann ist ein Anbeter. Du musst ein Anbeter sein, wenn du alles hast, und du musst ein Anbeter sein, wenn du alles verloren hast. Jesus sagte: „Gott ist Geist, und die ihn anbeten, müssen ihn in Geist und Wahrheit anbeten, und der Vater sucht solche als seine Anbeter“ (Joh 4,23,24). Gott anzubeten, heißt ihm alles zu geben.

Hiob sagte: „Nackt bin ich aus meiner Mutter Leib gekommen, und nackt kehre ich dahin zurück. Der Herr hat gegeben, und der Herr hat genommen, der Name des Herrn sei gepriesen!“ Bei all dem sündigte Hiob nicht und legte Gott nichts Anstößiges zur Last. (Hi 1,21,22). Hiob sprach hier wahrscheinlich von Mutter Erde, von der er nackt gekommen war und zu der er als Staub, nackt zurückkehren würde. Er nahm willig an, was immer der Herr in seinem Leben zuließ.

Wenn ich über Hiobs Hingabe an den Herrn nachdenke, staune ich. Er hatte nicht das Beispiel Jesu und der Apostel, das wir haben. Er hatte gar keine Vorbilder, denen er hätte folgen können. Er hatte nicht die Kraft des Heiligen Geistes, die wir haben. Er hatte nicht die Bibel, die wir haben. Er hatte keine Ermutigung und Unterstützung von Mitgläubigen, noch nicht einmal die seiner Frau. Hiob hatte nur Gott – und Gott war genug. Wenn Hiob solch ein herrliches Leben führen konnte, warum können wir es nicht?

Quelle: hier.

Viziunea 2025 – o viziune pentru toți credincioșii

23 October 2013

wycliffeÎn prezent, în lume există aproape 2.000 de limbi care nu au nici un verset din Biblie tradus – asta înseamnă aproximativ 300 de milioane de oameni fără nici un cuvânt din Evanghelie în propria lor limbă. În ultimii 60 de ani organizaţia Wycliffe a tradus peste 600 de Nou Testamente şi multe Biblii complete. Dar în ritmul în care este tradusă Biblia în prezent, ar mai dura încă 150 de ani pentru a oferi Cuvântul lui Dumnezeu tuturor grupurilor de oameni fără Biblie. Prea mult de aşteptat! Este timpul să schimbăm ritmul!

Viziunea 2025 este o chemare îndrăzneaţă la dedicare şi acţiune, un ”NU” hotărât spus situaţiei actuale. Înseamnă să găsim noi soluţii pentru a rezolva această problemă şi să fim gata să ne asumăm riscuri pentru a vedea lucrarea terminată în următoarea generaţie.

În cadrul Viziunii 2025 dorim, prin harul şi puterea lui Dumnezeu, să începem un proiect de traducere a Bibliei în toate limbile care au nevoie de aceasta până în anul 2025.

Viziunea 2025 are mai multe aspecte importante:

1. Parteneriate: să colaborăm cu alte organizaţii şi biserici pentru ca împreună să ducem la bun sfârşit această lucrare.
2. Formare: echiparea lucrătorilor cu abilităţile necesare pentru a-i instrui la rândul lor pe alţii.
3. Urgenţă: îndeplinirea lucrării într-un timp mai scurt decât ne permite starea actuală.
4. Împărtăşirea viziunii: motivarea bisericii lui Dumnezeu din orice loc – din ţările care pot trimite misionari şi din ce constituie câmpuri de misiune – pentru a continua lucrarea de traducere a Bibliei.
5. Sprijin: iniţierea unor proiecte de traducere care să continue dincolo de implicarea organizaţiei Wycliffe.

Încă mai este nevoie de peste 3000 de lucrători pentru a face posibilă Viziunea 2025!
Fiecare creștin poate contribui într-un fel sau altul: unul merge pe câmpul de misiune, altul se roagă, iar altul sprijină lucrarea cu darurile lui.
Și tu poți să te implici! Află mai multe pe site-ul Wycliffe Romania, wycliffe.ro.

Citeşte mai mult pe:

www.stiricrestine.ro Viziunea 2025 – o viziune pentru toți credincioșii – Stiri Crestine.ro

Interviu: Lucian Chiş

17 October 2013

100 curiozitati

17 October 2013

B a r z i l a i - e n - D a n (Un Barzilai izvorât din Dan)

(Primite prin E_Mail de la Cornel Drăuceanu)

Unele dintre statisticile de mai jos vi se vor parea amuzante in timp

ce altele sunt cat se poate de serioase. Absolut toate sunt menite,

insa, sa ne arate cat de putine lucruri cunoastem despre lumea care ne

inconjoara. Demersul nostru include statistici din absolut toate

domeniile de interes, de la date geografice si zoologice pana la cele

politice si militare… un melanj de informatii mai mult sau mai putin

inedite care sa va descreteasca fruntile si care sa va permita cateva

momente de reflectie…

1. Furnicile nu dorm niciodata. Cu toate acestea, in zorii zilei, furnicile se intind asemenea oamenilor pentru a se dezmorti.

2. Aproximativ 90% din populatia intregii planete locuieste in emisfera nordica.

3. Cimpanzeii si cotofenele sunt singurele animale care isi pot recunoaste imaginea intr-o oglinda.

4. Barajul Hoover din SUA a fost proiectat ca sa reziste pentru cel…

View original post 2,231 more words

Din ultima bancă

17 October 2013

O poezie care ar putea fi actuala in biserica ta…

B a r z i l a i - e n - D a n (Un Barzilai izvorât din Dan)

(Cei care au auzit-o m-au rugat să răspândesc poezia scrisă de Mihaela Dron)

De cata nepasare oare
Ai parte Doamne-n adunare?
Din toti acei ce vin gramada,
Cati vin pe Tine sa te vada?

Cand multi din cei de la balcon
Cu ochii stau in telefon…
Iar cei ce se aduna-n spate
Discuta pareri arogante….

Iar toti acei ce ies pe-afara?
Cu care plug atunci ei ara?
Intram in casa rugaciunii
Avind doar haina-nchinaciunii…

Ne place omul din afara
Uitam, parca, ca o sa piara…
Omul din ‘nauntrul nostru
Unde sa-si gaseasca rostul?

In internet? In telefoane?
In cinema sau stadioane?
La jocuri poate de noroc?
Unde sa-si gaseasca loc?

De altii nu pot sa raspund.
Nici adevarul sa

View original post 155 more words

Erstes Bibelmuseum in Pakistan eröffnet

15 October 2013

Lahore (April 2013). Die Pakistanische Bibelgesellschaft hat in ihrem Haus in Lahore das erste Bibelmuseum im Land eröffnet. Führende Vertreter der Kirchen, aber auch Vertreter anderer Religionen, sowie archäologische Experten waren bei der Eröffnung anwesend, die im Rahmen der Feierlichkeiten zum 150-jährigen Bestehen der Bibelgesellschaft stattfanden. „Von diesem Museum haben wir so viele Jahre geträumt. Wir sind überglücklich, dass dieser Traum wahr geworden ist“, sagt Generalsekretär Anthony Lamuel. Zu sehen sind archäologische Replikate und Kopien von biblischen Manuskripten aus der ganzen Welt. Dazu gehören auch mehrere Kopien eines Faksimiles des Mirat-ul Qudas („Spiegel der Heiligkeit“), einer persischen Zusammenfassung des Lebens Christi aus dem 16. Jahrhundert, die das Lahore Museum als Leihgabe zur Verfügung gestellt hat. Ein muslimischer Wissenschaftler betonte an der Eröffnungsfeier, das Museum böte eine faszinierende Innenansicht der biblischen Geschichte und Archäologie. Er kündigte an, mit seinen Studenten die Ausstellung zu besuchen.

Quelle: Weltbibelhilfe 

Italia – Jubilate – Atelier Coral 2013

14 October 2013

Petrica Moisuc

 Atelier Coral Italia 2013

ATELIER CORAL ITALIA

1 – 3  noiembrie 2013

Fundația JUBILATE va invită la

Atelier Coral: – condus de Ken Tucker, Susan Stroschein, Richard Mauney, Ruben Mureșan 

LOCAȚIA:

Biserica Creștină Penticostală “Philadelphia” MANSUE  – pastor Marius Livanu

via Bosche 37, 31040 Mansue, Italia 

INVITAȚI:

TOȚI cei  care cântă sau vor să cânte într-un cor al Bisericii din toate bisericile Penticostale, Baptiste și Creştine după Evanghelie din Italia. Puteti invita si italieni sau alte nationalitati.

REPETITII:
• Vineri, 1 noiembrie 2013, ora 14.00 – 20.00 – cu pauză de cafea
• Sâmbătă, 2 noiembrie 2013 – ora 10.00 – 19:00 – cu pauze de cafea şi pauză de masă la prânz.

OBIECTIVE:
• Imbold în slujirea ca şi cor în biserică.
• Învăţarea de cântări corale noi.
• Edificarea tehnicilor de cântat în cor.

REPERTORIUL ATELIERULUI:

IML vol. 1 – Cant Aleluia;    Din sfant izvor

View original post 217 more words

Dumnezeu l-a chemat acasa pe unul din cei mai influenti pastori ai generatiei noastre

9 October 2013

B a r z i l a i - e n - D a n (Un Barzilai izvorât din Dan)

Charles Ward “Chuck” Smith, (June 25, 1927 – October 3, 2013), was the senior pastor of Calvary Chapel Costa Mesa and the founder of the Calvary Chapel movement. Beginning with the 25-person Costa Mesa congregation in 1965, Smith’s influence now extends to thousands of congregations worldwide, some of which are among the largest churches in the United States. He has been called “one of the most influential figures in modern American Christianity.”[1]

Early life and career

Smith was born in Ventura, California in 1927 to Charles and Maude Smith.[2]

Smith graduated from LIFE Bible College and was ordained as a pastor for the International Church of the Foursquare Gospel. In the late 1950s, Smith was the campaign manager and worship director for healing evangelist Paul Cain.[citation needed] After being a pastor for a different denomination, he left his denomination to pastor a…

View original post 571 more words