Archive for February, 2013

17 February 2013

O clarificare mai mult decat asteptata, mai mult decat binevenita din partea lui Cristian Barbosu.

B a r z i l a i - e n - D a n (Un Barzilai izvorât din Dan)

M-am găndit să-i dau dreptul să vorbească singur, fără să comentez declarația lui. Îmi este însă prea drag ca să o pot face.  Împărtășim prea multe convingeri ca să nu spun din capul locului că sunt alături de el în aceste clipe dificile.

Am preferat întotdeauna prietenia celor care greșesc încercând prea mult și dorind prea tare, decât să stau în compania celor care, de teama de a nu greși, preferă să nu încerce. Părerea mea în privința structurii de conducere a Bisericii locale este clară și publicată de mult. Ca misiune a bisericii lui John MacArthur și ca unul care am fost cooptat alături de cei 43 de presbiteri ai lor ca să învăț și să transmit și românilor învățătura lor biblică, am tipărit și am difuzat mult material despre pluralitatea presbiterilor. (Vă invit să-l revedeți aici).  La Bethel, în California, noi suntem de 30 de ani…

View original post 2,746 more words

Advertisements

Ai platit datoria aceasta? – Zac Poonen

13 February 2013

Cuvântul Săptămânal, Februarie 2013

Christian Fellowship Church, Bangalore, India

http://www.cfcindia.com/romanian

————————————————————

Ai platit datoria aceasta? – Zac Poonen

Nu toate datoriile au de-a face cu banii. Cand citim Romani 13:8 corelat cu versetul anterior (Rom 13:7), realizam ca a da cinste, repect si acultare sunt datorii pe care le am unii fata de altii.

Parintii:Copiii trebuie sa isi asculte parintii atata vreme cat locuiesc acasa. Dar trebuie sa ii cinsteasca atata vreme cat acestia sunt in viata (Efeseni 6:1-3). Cinstirea parintilor nu este o favoare pe care le-o acordam, ci o datorie pe care o avem fata de ei pe tot parcursul vietii.

Sotii si sotiile: Sotiilor li se porunceste sa isi respecte barbatii si sa le fie supuse (Efeseni 5:22,23). Aceasta este o datorie pe care fiecare sotie o are fata de sotul ei. Si sotilor li se porunceste sa isi iubeasca sotiile (Efeseni 5:25,33). Si aceasta este o datorie pe care sotii o au fata de sotiile lor pe viata.

Toti oamenii:Ni se porunceste sa cinstim pe TOTI oamenii (1 Pet 2:17). Aceasta este o datorie pe care o avem fata de TOTI oamenii – saraci sau bogati. Orice credincios care vorbeste nerespectuos unei alte persoane nu se supune acestei porunci si este, prin urmare, datornic. Trebuie sa se achite de aceasta datorie cerandu-si iertare – atat de la Dumnezeu cat si de la persoana in cauza.

Multumire pentru lucrarea spirituala

In sfarsit: Avem o imensa datorie de a fi multumitori fata de cei care ne-au sluhit spiritual. Ni se porunceste in mai multe pasaje din Noul Testament sa apreciem, sa ne exprimam multumirea si cinstea fata de cei care ne-au slujit in Numele Domnului si a caror lucrare ne-a binecuvantat.

“Va rugam fratilor, sa sa priviti bine pe cei ce se ostenesc intre voi, care va carmuiesc in Domnul si care va sfatuiesc. Sa-i pretuiti foarte mult, in dragoste, din pricina lucrarii lor.” (1 Tes.5:12,13).

Aceasta este o datorie foarte usor de achitat. Si totusi majoritatea credinciosilor nu o platesc niciodata. Ei ii cinstesc si apreciaza pe doctorii care i-au tratat si vindecat mult mai mult decat ii cinstesc si apreciaza pe cei prin a caror lucrare spirituala au fost binecuvantati. Aceasta dovedeste clar ca ei pretuiesc mai mult sanatatea fizica decat pe cea spirituala.

Sa cautam din toata inima sa traim mereu liberi de orice fel de datorie.

Sa nu datorati nimanui nimic.

Petrică Lascău, poetul-păstor

7 February 2013

Motto: “Eu, subsemnatul/ Declar că: / VĂ IUBESC!”

De mai bine de două mii de ani, crucea de pe Golgota atrage şi inspiră prin valoarea sacrificiului adus de Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii.

Poeţi, prozatori, pictori, sculptori şi muzicieni creştini I-au dedicat Celui din Veşnicii, creaţiile lor. Naşterea lui Mesia, botezul Său, coborârea Duhului Sfânt, pildele lăsate de El pentru noi, în Scriptură, dragostea Sa faţă de umanitatea căzută, răstignirea şi învierea sunt tot atâtea subiecte de care cei ce au decis să Îl slujească şi să Îl laude şi prin artă, s-au apropiat cu interes şi cu veneraţie. În rândul făuritorilor de frumos care sunt mai întâi de toate, creştini, se află şi poetul şi prozatorul Petru Lascău, autorul volumului de versuri „Semnătura iubirii”. Printre creaţiile sale se numără de asemenea, “Paşi spre lumină”, „Biserica în asediu”, „Între zâmbet şi suspin”, „În răcoarea dimineţii”.

Despre Petru Lascău se poate afirma că este un poet al fiorului religios creştin. Versurile sale sunt încărcate de spiritualitate şi denotă o credinţă profundă. Lirismul lui Petru Lascău are ca element definitoriu iubirea – faţă de Dumnezeu, în primul rând, apoi faţă de aproapele şi de pământul natal. „Un mare poet se ridică din Ardealul răstignit de istorie încă odată prin acest fecior de ţărani cât munţii, biciuit de flăcările teologiei şi de pucioasa unor ani amirosind a blestem şi ură şi apostazie, din care Dumnezeul cel viu l-a smuls şi azvârlit ca pe un Iona în pântecul chitului exilului pustiitor. Vorbeşte o conştiinţă şiroind pe crucea veacului în ranele Mielului răstignit de la începutul lumii pentru izbăvirea neamurilor şi a fiecăruia dintre noi,”, spunea despre Petru Lascău, poetul Ioan Alexandru.

SemnaturaIubirii Volumul „Semnătura iubirii” include versuri grupate în capitolele, “Ferestre”, “Portrete”, “Satul meu”, “Fulgi albi” şi “Apocalips”. Petru Lascău locuieşte în SUA din anul 1985. Primii 16 ani a locuit la Chicago iar în anul 2001, poetul se mută în Phoenix, Arizona, unde locuieşte şi slujeşte şi în prezent, ca pastor al bisericii „AGAPE” (www.agapearizona.com). Drumul său în lumea nouă începe mai întâi, în suflet şi în minte: “Cer paşaport de-a emigra/Într-o ţară unde se poate visa.” („Cerere”) Ajuns într-o astfel de ţară, autorul trăieşte în continuare, acelaşi destin nefericit. „Mi-e sufletul uneori/ ca o gară/ în toamnă târzie/ în care opresc trenuri/ si pleacă/ din care nimeni,/ vreodată,/ nu urcă,/ nici coboară.” („Aşteptare”) De fapt, condiţia poetului este aceea de exilat, izolat într-o lume secularizată, de pământean care ştie că singura certitudine rămâne cerul. „Te-aştept, Isuse, ca pe-o-ntoarcere acasă/ Din ţări necunoscute şi ostile.” („Te aştept”) Căutător de absolut, om al credinţei, cu o aspiraţie perpetuă spre eternitate, Petru Lascău crede în idealul creştin. „Un cort/ nu lasă urme/ decât în conştiinţă/ dar şi acolo/ numai dacă alături de el/ din pietre nepângărite/ de daltă şi ciocan/ se ridică altarul.” („Avraam”) De altfel, majoritatea poeziilor sale face trimitere la pasaje binecunoscute din “Biblie”, cu o încărcătură simbolică profundă, cum ar fi mersul pe apă al lui Isus – „De ce să fii doar întâmplare,/ Când Isus umblă încă, pe mare?”  („Portret”), cea de a doua venire a Mântuitorului – „va veni, târziu,/ în noapte/ şi numai cei ce vor crede/ vor vedea gloria/ Lui Dumnezeu/ Pe Chipul Său.” („Maranta”) sau vaiurile – „Vai vouă păzitori de legi/ Pe care voi vi le-aţi creat/ Voi cântăritori de muştar şi chimen/ Judecători, scribi şi preoţi,/ Plini de filacterii şi ură.” („Vai de voi”). Poezia creştină a lui Petru Lascău se menţine într-o dimensiune general-umană, trăirile nu sunt hiperbolizate, amplificate, voinţa divină sau firea pământească a omului – „o, Iacov, fiul marilor părinţi/ eşti singur în noaptea din pustie/ cu pofta inimii mereu mai vie/ de case, de avere şi arginţi.” („Iacov”), fiind redate în detaliu şi fără ambiguităţi inutile. Patosul cu care Petru Lascău scrie dovedeşte că are fascinaţia nostalgică şi melancolică a identităţii colective. Deşi un exilat aflat departe de ţară, el păstrează în inimă valorile naţiunii căreia îi aparţine, prin naştere, şi le cântă. Mai mult, sentimentul naţional se transformă la acesta într-o adevărată ars poetica, în care elementele de bază, puse într-o permanentă antiteză, sunt devastatoare prin adevărurile pe care le transmit: „De jarul şi amarul tuturor/ Inima-i o vistierie plină/ Să curgă mierea şi veninul ei/ Prin pana mea de umbră şi lumină.” („Ars poetica”)

Dacă în „Ars poetica” latura dominantă a stihurilor este hotărârea, imposibilitatea de a renunţa, mistuirea interioară care cere ca preaplinul inimii să se reverse – autorul asumându-şi aici, rolul de a deveni vocea, exponentul celor mulţi şi îndureraţi – odată cu poemul „Cenuşă”, intrăm într-un nou registru. Asistăm astfel, la o experienţă individuală, particulară, ce îi oferă lui Petru Lascău ocazia de a se metamorfoza într-un Francois Villon mioritic. Asemenea lui Villon, care se întreabă, „Dar unde sunt zăpezile de altădată?”, Petru Lascău este răscolit de „dorul zăpezilor de altă dată”, ce îi „bate-n porţile închise.” Dacă mai devreme, acesta afirmă că „inima-i o vistierie plină”, acum, prin contrast, spune: „mi-e visteria inimii prădată/ şi e târziu în goalele-i culise.” („Cenuşa”) Sentimentul neputinţei, al tragismului condiţiei umane, al imposibilităţii de a depăşi limitele sunt perfect redate de Petru Lascău printr-un adverb de timp . Acel „târziu” din „Cenuşă” devine „prea târziu”, în „Umbre adormite”: „E prea târziu să mai visez/ când doru-i aripa de lemn/ la albe feciorelnice zăpezi/ trecute-n pasul timpului solemn.” Albul zăpezii este atributul purităţii interioare, ce face trimitere la Cartea Apocalipsei. Încărcătura simbolică şi teologică a textului este bogată, sugerând durere, însingurare, dar şi o continuă căutare. Aceeaşi căutare pe care o întâlnim la Eminescu, atunci când vorbeşte despre condiţia Luceafărului eminescian. „Şi din a chaosului văi,/ Jur împrejur de sine,/ Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,/ Cum izvorau lumine;/ Cum izvorând îl înconjor/ Ca nişte mări, de-a-notul…”, spune Mihai Eminescu în „Luceafărul”, în timp ce Petru Lascău vorbeşte despre un ocean interior. Dramatismul versurilor lui exprimă foarte bine condiţia poetului, a celui care prin artă ajunge să se identifice cu Divinitatea. Aşa cum lumea a fost creată prin Cuvânt, şi universul poetic a lui Petru Lascău se întrupează tot din cuvânt: „O singură suferinţă/ mi-a mai rămas./ E dorul de-a naşte/ Creând: cuvântul fără seamăn/ Ce creşte în mine/ Din acel ocean interior…” („Ocean interior”) Petru Lascău se află în căutarea înfrigurată şi patetică a nemuririi. Poetul Petru Lascău ştie că nemurirea poate fi atinsă prin opera care rămâne în urmă. Creştinul Petru Lascău are certitudinea că nemurirea se obţine în urma credinţei şi a jertfei mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu. Dacă Hyperion Îi cere Creatorului – „Reia-mi al nemuririi nimb/ Şi focul din privire”, prin contrast, Petru Lascău declară că are puterea de a renunţa, tocmai pentru că în sine, „creşte…nemurirea”: „Renunţ mereu la tot ce-i trecător/ La tot ce poate să farmece privirea/ mi-e doru-n piept cu-atât mai arzător/ cu cât îmi creşte-n muguri nemurirea.” Şi totuşi, frământările dramatice ale poetului sunt departe de a se fi încheiat. Până să atingă certitudinea nemuririi, Petru Lascău ne mărturiseşte: „păşesc încet prin vântul rece/ spre Patmosul exilului din mine/ tot mai bătrân cu ora care trece/ şi mai senin cu ora care vine.” („Amurg singuratic”) Eul poetic traversează o serie de metamorfoze. Lumea sa interioară nu este una viguroasă, nu se detaşează prin vitalitate, iar Patmosul, o exprienţă dusă la extrem, devine un termen simbol, o invitaţie la meditaţie şi la cunoaştere. De altfel, îmbătrânirea fizică („tot mai bătrân cu ora care trece”) conduce la o maturizare, la o înţelepţire a poetului, care îl face să accepte cu seninătate („şi mai senin cu ora care vine”) amurgul vieţii. În poezia lui Petru Lascău, timpul, ora se desfăşoară, evoluează, „între oglinzi”. Oglinda reflectă adevărul, sinceritatea, conţinutul inimii şi al conştiinţei. „E mult prea multă bucurie pură/ În zborul timpului între oglinzi/ Că s-ar putea de mâna ţi-o întinzi/ s-apuci eterna cerului aură.” („Oglinzile albastre”) Sentimentul creştin, emoţia creştină sunt subsumate în poezia sa luminii sacre, exprimată prin metafora „eterna cerului aură”. Dacă la Lucian Blaga întâlnim dualitatea „lumina mea/lumina altora”, la Petru Lascău, lumina este una singură şi ea invită la cunoaşterea Divinităţii prin contemplare şi rugăciune, care izvorăsc în „bucurie pură”.

De altfel, dacă Petru Lascău are vreo fobie, atunci aceasta este legată de cei cărora sentimentul creştin le este străin. „Mă tem de cei ce nu se roagă/ Cu cea mai terifiantă fobie/ A veacului nostru mare urgie/ Mă tem de cei ce nu se roagă.” („Fobie”) Veacul nostru este caracterizat de flagelul necredinţei, al absenţei credinţei sau al unei false credinţe. Petru Lascău reuşeşte în doar câteva versuri să facă o radiografie a societăţii contemporane, în care lipsa legăturii cu Divinitatea are ca rezultat îndoiala şi sărăcia sufletească, ambele  concretizate în nimicirea stării de iubire. „Nu pune la probă iubirea/ Acest crin imaculat/ Al lumii./ Iubirea nu se-ncearcă,/ Ci se crede.” („Test”) Pentru poet, iubirea este simbolul regalităţii – crinul semnifică regalitatea – şi acea credinţă care întreţine flacăra vieţii interioare.

Mai mult, iubirea înseamnă cuplul adamic, ce le-a servit de model clasicilor. Poezia „Semnătura iubirii”, care dă şi titlul volumului, vorbeşte despre eros ca un sentiment fundamental, întemeiat odată cu lumea. „La marginea cărărilor din noi/ lăsaşi iubirea ca pe-o semnătură/ c-o descifrăm de-atuncea amândoi/ purtând pe frunţi a cerului aură.” Poezia erotică a lui Petru Lascău stă sub acelaşi semn al divinităţii. „Privirea Ta ne-nseninează zarea/ Mereu mai pură-n sfinte limpezimi/ Sub paşii noştri se despică marea/ Mirositor a miei şi a azimi.” („Semnătura iubirii”) Natura asistă la nunta celor doi, care ia proporţii cosmice. Elementele acvatice – marea, limpezimile sfinte – simbolizează permanenta regenerare spirituală. Trimiterea biblică la momentul traversării Mării Roşii de către poporul evreu este evidentă şi denotă idealitatea, perfecţiunea.

Elementele acvatice predomină şi în poezia naturii, la Petru Lascău. „Pădurile ude de ploile verii/ jilavele temple cu umbrele verzi/ te cheamă în taină visarea să-ţi pierzi/ o pecete de vânt pe aripa serii.” („Pădurile„) Metafora „pe aripa serii” sporeşte misterul, taina. La fel ca şi Magda Isanos, care îşi doreşte să simtă „beţia plantaţiei ce moare inundată”, Petru Lascău ştie să dea o înfăţişare paradisiacă naturii, menită să indice vitalitate şi trăiri intense. Acelaşi element acvatic, de data aceasta luând proporţii de potop biblic – „potop de vinuri”, „lacrime” – este reluat şi în poemul „E prea târziu”, sugerând din nou, abundenţa, bogăţia. „E un exod de mere coapte peste sat/ oştiri de care vin îmbelşugate/ potop de vinuri iară s-a lăsat/ din lacrime de soare-nsângerate.”

Satul lui Petru Lascău este posesorul acelei spiritualităţi populare pe care Lucian Blaga a definit-o exemplar, atunci când a afirmat: „eu cred că veşnicia s-a născut la sat.” La rândul său, George Călinescu vorbea despre „o lirică a liniştii şi a fericirii rurale…”, care se regăseşte şi în versurile lui Petru Lascău. Contemplarea vieţii la ţară, cu evenimentele sale cotidiene îndeamnă la seninătate şi denotă o stare de bine, ce rezultă din frumuseţea peisajului românesc. La Petru Lascău, imaginile sunt vizuale, senzoriale, iar contururile clare şi vaste. Acelaşi fior cosmic, care aminteşte de poemele lui Eminescu, se simte şi în scrierile sale. În „Salcâmul”, poetul aduce un adevărat elogiu vieţii rustice. „O, prietene,/ de-ai şti să ascuţi/ pledoaria unui singur/ salcâm înflorit!” La Petru Lascău, poezia naturii este de inspiraţie folclorică, amintind de stihurile lui Vasile Alecsandri – „este şi doină din fluier de fag/ lacrimi de dor şi de drag”. Frumuseţea clasică a versului – „albul din turme de miei/ arome de fân şi floare de tei” („Impresii de Crăciun”) redă spiritualitatea spaţiului românesc, păstrând sobrietatea şi  simplitatea ritmului popular.

Universul poetic al lui Petru Lascău este complex şi metaforic şi prin excelenţă, pacifist. „Să-nfrângem ura prin cântare/ s-aducem pacea sfântă pe pământ/ cântând din harfa ta nemuritoare/ să dezrobim popoarele prin cânt.” („Harfa lui David”) Asemenea lui Blaga, Petru Lascău este în acelaşi timp un autor modern, dar capabil de a pãstra legãtura cu fondul arhaic, ancestral. Aspiraţia sa spre absolut, reflexivitatea, condiţia de exilat sunt admirabil exprimate în aceeaşi „Aşteptare”: „Pe pe peronul veşnic pustiu/ Sub ceasul/ Cu arătătoarele rupte/ Mă aştept pe mine/ Singur şi tăcut/ Privind la crizantema/ De plastic, ofilită/ Ce mi-o voi dărui/ Spunându-mi:/ – Bun venit!/ – Sau Adio!”

Să urmăm îndemnul lui Ioan Alexandru – „Ascultaţi-l pe Petru Lascău, poet-păstor ridicat pe crucea limbii române la acest sfârşit de mileniu” – şi să descifrăm

„Semnătura iubirii”.

Octavian D. Curpaş

Surprise, Arizona

Gaither Vocal Band la National Quartet Convention

5 February 2013

Distruge fortareata lui Satan din mintea ta – Zac Poonen

5 February 2013

Cuvântul Săptămânal, Februarie 2013

Christian Fellowship Church, Bangalore, India

http://www.cfcindia.com/romanian

————————————————————

Distruge fortareata lui Satan din mintea ta – Zac Poonen

Cand David il vede pe Goliat amenintand Israelul, sa observam adanca lui grija pentru gloria Numelui lui Dumnezeu si onoarea poporului lui Dumnezeu: “Cine este Filisteanul acesta, acest netaiat imprejur ca sa ocarasca ostirea Dumnezeului celui viu?” (1 Sam 17:26). Spre deosebire de israelitii care erau la fel de necredinciosi ca stramosii lor, care ratacisera in pustiu timp de 40 de ani, David stia ce facuse Dumnezeu uriasilor cananiti prin Iosua si Caleb. Asa ca s-a oferit sa se lupte cu Goliat.Cand Saul a ras de David spunand ca era prea tanar (David avea probabil 17 ani), David ii istoriseste lui Saul cateva situatii din viata lui personala, pe care nu le spusese nimanui – nici macar parintilor lui. I-a spus lui Saul “Robul tau pastea oile tatalui sau. Si cand un leu sau un urs venea sa ii ia o oaie din turma, alergam dupa el, il loveam si-i smulgeam oaia din gura. Daca se ridica impotriva mea, il apucam de falca, il loveam si-l omoram. Asa a doborat robul tau leul si ursul.” (1 Sam 17:34-36). David stia ce stiuse si Samson cand Duhul a venit peste el. Dupa ce Samuel l-a uns, David a simtit ca Dumnezeu il va ajuta, la fel cum il ajutase pe Samson. Si Dumnezeu a facut-o.

Cati pastori din Israel s-ar duce dupa un leu doar ca sa salveze viata unui mielusel mititel? Cand Dumnezeu a vazut grija pe care David o avea pentru cel mai mic miel din turma lui, El a decis ca David era potrivit pentru a pastori Israelul. Cand Satana il captureaza pe un frate mai slab, este datoria pastorului sa se duca dupa Satana in batalia spirituala si sa salveze acest frate din stransoarea lui Satan. Acesta este tipul de pastor pe care Dumnezeu il cauta astazi.

Aceasta istorisire ne invata si ca trebuie sa ucidem dusmanii din viata noastra mai intai, pentru ca mai apoi sa putem sa ii tinem piept lui Goliat public. Daca nu ai invins leul si ursul din viata ta privata, nu-ti imagina ca Dumnezeu te va chema sa ii tii piept lui Goliat in public. Multi si-ar dori sa aiba o lucrare publica care sa distruga fortareata lui Satan. Dar inainte de toate trebuie sa inceapa cu distrugerea fortaretelor lui Satan din mintea lor. Trebuie sa arate grija fata de numele lui Dumnezeu si pentru mielusei mai intai in privat.

Saul i-a spus lui David ca macar sa imbrace armura lui (a lui Saul). Aceasta i-ar oferi o oarecare protectie in fata lui Goliat. Oare David urma sa isi puna increderea in armura lui Saul sau in Dumnezeu? In final, David a dat jos armura si a mers la lupta increzandu-se doar in Dumnezeu. I-a spus lui Goliat “Tu vii impotriva mea cu sabie, cu sulita si cu pavaza; iar eu vin impotriva ta in Numele Domnului ostirilor, in Numele Dumnezeului ostirii lui Israel, pe care ai ocarat-o” (v 45). Astfel l-a ucis pe Goliat cu o singura piatra si a folosit sabia lui Goliat pentru a-i taia capul.

Asa trebuie sa mergem si noi impotriva lui Satan astazi. Si Dumnezeu foloseste chiar armele lui Satan (sabia lui Goliat) pentru a-l distruge. “Prin moarte, El a nimicit pe cel ce are puterea mortii, adica pe diavolul” (Evrei 2:14). Odata Goliat ucis, ceilalti filisteni au fugit (1 Sam 17:51). Asta ne invata ca, odata ce ucidem uriasul-pacat din viata noastra (“pacatul care ne infasoara asa de lesne” – Evrei 12:1) ne vom da seama ca multe alte pacate din viata noastra au fost cucerite.

2 February 2013

Interviu cu Florence Joy Büttner

1 February 2013

Dupa cum mi-a relatat intr-un mail recent, Octavian Curpas a fost impresionat de felul in care Florence Joy isi prezinta marturia in cantec si s-a hotarat sa ii ia un interviu. Restul il puteti citi mai jos:

“M-am rugat lui Dumnezeu să îmi dea un frățior, chiar dacă părinții mei nu mai doreau să aibă încă un copil”

Florence Joy este o tânără şi renumită cântăreaţă, scriitoare şi actriţă de naţionalitate germană. Îi place să călătorească şi a vizitat diferite ţări din Europa, Israelul şi Statele Unite. Florence cântă la chitară şi la pian şi vorbeşte germana maternă şi foarte bine limba engleză. Cele mai multe cântece de pe albumul Hope sunt în engleză.

În 2006, Florence Joy Büttner a fost invitată să cânte în Domul din Münich cu ocazia deschiderii Campionatului Mondial de Fotbal. La un an după această minunată experienţă a jucat în seria TV Ahornalee în rolul unei fete drăguţe pe nume Jasmin Keller. De asemenea, Florence a scris o carte numită Vreau să trăiesc cu adevărat adevărul  în care povesteşte experienţa ei din cadrul show-ului german Star Search 2 şi despre viaţa trăită cu Hristos.

Florence4

Florence s-a născut în oraşul Zeven, în nordul Germaniei, în apropiere de Hamburg; are o soră mai mare şi un frate mai mic. A locuit în Zeven, Tostedt, Dresden, Münich şi Köln. Uneori familia ei s-a mutat în interes de serviciu, însă ultima mutare s-a petrecut odată cu încheirea căsătoriei. Florence are doi copii, fiul ei Lennox s-a născut în 2009 iar fetiţa ei în 2012.

ODC: Ce-mi poţi spune despre soţul tău? Când şi unde v-aţi cunoscut? Cum îl poţi descrie pe soţul tău?

FJ: Soţul meu este german. Ne-am întâlnit la un concert în 2006, eu cântam şi el mă acompania împreună cu orchestra de coarde. Da, este artist, muzician şi solist. Este liderul unui eveniment de tineret care are loc de două ori pe lună, numit Base şi a studiat administrarea afacerilor la Universitatea din Köln. Este un creştin devotat, cu totul încântat de Dumnezeu. Este o persoană foarte sensibilă şi iubitoare, un soţ şi un tată minunat.

ODC: Eşti o femeie foarte ocupată. Cum e să fii şi mamă a doi copii?

FJ: Întotdeauna am visat să fiu mamă şi e o binecuvântare pentru mine. Bineînţeles că există provocări, dar este, în întregime, o binecuvântare minunată a lui Dumnezeu pentru mine.

ODC: La ce vârstă ai devenit creştină? Ce te-a determinat să-ţi predai viaţa lui Dumnezeu? Cărei denominaţiuni creştine îi aparţii?

FJ: Am fost crescută într-o familie creştină. Când aveam 13 ani, Dumnezeu mi-a arătat că mă iubeşte, că El este Tatăl meu ceresc şi că e real. Am vrut să mă botez; acesta a fost începutul, a fost momentul în care am dorit să trăiesc pentru Isus. Fac parte dintr-o biserică ce aparţine ramurii germane a Adunărilor lui Dumnezeu. Pentru mine nu denominaţiunea este importantă. Lucrul cel mai important este relaţia personală cu Isus.

ODC: Tocmai am ascultat unul dintre cântecele tale în germană şi mi-a plăcut mult chiar dacă nu am înţeles mare lucru. Titlul este Mein Ziel şi l-am găsit pe youtube. Care este mesajul cântecului? Când şi unde l-ai cântat?

FJ: Cântecul spune: Eşti scopul meu, eşti plăcerea mea, eşti drumul meu, eşti puterea mea. Privesc la Tine şi alerg la Tine şi las trecutul în urmă. Eşti întotdeauna acolo  – Eşti motivaţia mea, scopul meu. Tu din acest cântec este Isus Hristos. L-am cântat în Domul din Münich.  A fost un serviciu de închinare transmis în direct de postul naţional de televiziune german pentru deschiderea Campionatului Mondial de Fotbal din 2006. A fost un mare privilegiu să cânt la deschiderea Cupei Mondiale. Am avut ocazia să-L mărturisesc pe Isus în direct la postul naţional de televiziune.

ODC: Ai colaborat cu Hillsong pentru câteva cântece în germană. Care sunt acestea şi cum s-au petrecut lucrurile?

FJ: Am început în 2005, când am înregistrat primul album german Hillsong pentru acel CD şi am fost solista principală. De atunci încoace am fost invitată la conferinţe Hillsong şi am înregistrat un altul dintre CD-urile lor.

ODC: Câte albume ai? Hope este primul tău album?

FJ: Da, este primul şi singurul. Conţine 13 cântece. Majoritatea sunt în engleză şi unul este în germană.

ODC: Care este cântecul tău preferat şi de ce? Care dintre cântece crezi că te reprezintă?

Florence7

FJ: Preferatul a rămas “Only Hope” care este şi cântecul principal din album, de aceea albumul se numeşte Hope. Acest cântec spune despre speranţa pe care o avem în Isus şi despre faptul că El are un plan pentru viaţa fiecăruia dintre noi.

ODC: Spune-mi câteva cuvinte despre cartea ta: Ich möchte wahr und echt leben.

FJ: Titlul înseamnă Vreau să trăiesc adevărul cu adevărat şi aceasta este tema cărţii. Cartea vorbeşte despre experienţa mea de-a lungul show-ului german de casting Star Search 2 şi, mai ales, despre cum îmi trăiesc viaţa cu Isus Hristos. Spune câte ceva şi despre familia şi apropiaţii mei după momentul câştigării concursului.

ODC: De câte ori ai vizitat SUA şi care dintre state? Ce-ţi vine în minte când te gândeşti la Arizona?

FJ : Am fost în SUA de cinci ori, de trei ori în Florida şi de două ori în California. Dacă mă gândesc la Arizona… înseamnă vreme caniculară, cai şi cowboy. Îmi place foarte mult că americanii sunt prietenoşi şi îmi plac lucrurile uriaşe, cum este Calvary Chapel.

ODC : De ce este important pentru tine şi pentru soţul tău Israelul?

FJ : Este Ţara Sfântă, ţara poporului lui Dumnezeu. Susţinem un proiect misionar numit AEBM (Misiunea Euro-Americană Bethel). Am fost de câteva ori în Israel cu această organizaţie misionară şi i-am ajutat pe săraci.

ODC: Ce ţări ai vrea să vizitezi în viitor?

FJ: Mi-ar plăcea să zbor în Australia.

ODC: Ce ştii despre România?

FJ : Singura referinţă pe care am avut-o despre România a fost un prieten din biserica unde mergeam în copilărie care era român.

ODC: Care sunt sărbătorile care îţi plac cel mai mult şi de ce?

FJ : Îmi place Crăciunul datorită mesajului că  Isus a venit în lumea noastră ca om. Îmi plac şi zăpada, luminiţele şi faptul că-mi miroase a prăjituri în bucătărie.

ODC : Există paşi pe care cineva ar trebui să îi facă pentru a avea o viaţă spirituală?

FJ : Pentru mine este important să  citesc Biblia cu regularitate, să nu dau deoparte mersul la biserică, să particip la închinare chiar dacă sunt în călătorie de atâtea ori. În mod personal, găsesc important să mă rog împreună cu prietenii mei. Rugăciunea este colaborarea mea cu Dumnezeu. Pot să descarc la Isus toate poverile şi să ştiu că Dumnezeu are controlul.

ODC : Care e cea mai importantă rugăciune la care ţi-a răspuns Dumnezeu?

FJ : Mi-a răspuns la rugăciune când încă eram foarte mică (5 ani). A fost prima mea rugăciune mare. I-am cerut lui Dumnezeu să îmi dea un frăţior deşi părinţii mei nu mai voiau un alt copil. Prin circumstanţe pe care le-aş numi minuni, mama s-a răzgândit şi eu am avut un frăţior.

ODC : Ce planuri ai?

FJ : Acum ne concentrăm pe Base, întrunirile de tineret pe care le organizăm. Compunem cântece pentru Base şi, sperăm noi, pentru un CD Base. Bineînţeles, în momentul acesta sunt, full time, mama a doi copii minunaţi.

ODC: Care ar fi mesajul tău pentru această generaţie?

FJ: Le-aş spune tinerilor că sunt iubiţi total şi necondiţionat de Isus Hristos. Că sunt creaţi cu un scop. Şi că dragostea lui Isus poate să-ţi ofere libertate şi eliberare şi o va face. Încearcă-L pe Isus : nu-L da afară din viaţa ta. Fii deschis şi încearcă să vezi dacă Dumnezeu există cu adevărat.

Octavian D. Curpaş